Monumentul, care datează din secolul al XIII-lea, are nevoie de reparaţii capitale, care vor costa în jur de şase milioane de euro, ţinând că în picioare mai este doar turnul din Nord-Vest şi temelia de piatră a capelei
Foto: RUINE. În perioada ei de glorie, cetatea medievală de la Feldioara avea ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de teutoni în Transilvania, dar acum, monumentul este o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, care este acum astupată, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă.
O firmă specializată în renovarea monumentelor istorice, originară din Satu Mare, a câştigat licitaţia pentru restaurarea cetăţii din Feldioara. Anul trecut, Consiliul Judeţean a alocat 4,9 milioane de lei pentru începerea lucrărilor, respectiv aproximativ un milion de euro, însă, valoarea totală a investiţiei a fost estimată de autorităţile locale la suma de 6 milioane de euro. Câştigătorul licitaţiei, firma Euras, este membră a Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumente Istorice din anul 1997 şi este autorizată de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru execuţia lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice.
În Braşov, societatea s-a mai ocupat de restaurarea Bisericii Ortodoxe Sf. Nicolae din Săcele, care a fost ridicată între anii 1776 – 1811. Societatea din Satu Mare s-a ocupat şi de restaurarea Mănăstirii Voroneţ. Totodată, firma a mai reabilitat Cetatea Deva, dar şi Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.
Cel mai probabil, lucrările la cetatea vor începe în această primăvară. Contractul pentru reconstrucţia cetăţii teutonilor este de 15 milioane de lei. Monumentul, care datează din secolul al XIII-lea, are nevoie de reparaţii capitale, care vor costa în jur de şase milioane de euro, ţinând că în picioare mai este doar turnul din Nord