Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care nu a mai evoluat din 28 iunie 2012, din cauza unei tendinite la genunchiul stâng, a revenit în competiţie cu o victorie, marţi seară, la dublu, la Vina del Mar, în Chile.
Nadal şi argentinianul Juan Monaco au învins cuplul ceh Frantisek Cermak/Lukas Dlouhy, scor 6-3, 6-2, în primul tur. După meci, ibericul a recunoscut că încă are dureri. „Doctorii au spus că sunt bine. Nu este nici un risc să mi se înrăutăţească situaţia“, a spus Nadal, septuplu campion la Roland Garros, citat de BBC.
Fost lider mondial, clasat în prezent pe locul cinci, Rafa a fost obligat în luna ianuarie să se retragă de la Australian Open din cauza unui virus la stomac. Rafa a mai ratat în 2012 alte două competiţii majore, Jocurile Olimpice de la Londra şi US Open. „Nu sunt apt sută la sută, mai am nevoie de câteva săptămâni. Dacă mă doare piciorul, voi strânge din dinţi. Sunt bucuros că după atâta vreme am disputat un meci oficial, chiar dacă a fost la dublu, alături de un bun prieten, Monaco, iar atmosfera a fost excepţională. La dublu, efortul este întotdeauna mai mic. Am ales acest turneu şi datorită suprafeţei de joc, zgura, suprafaţa mea preferată“, a mai spus jucătorul în vârstă de 26 de ani.
Rafael Nadal va debuta, astăzi, la simplu, urmând să-l întâlnească pe argentinianul Federico Delbonis (nr. 128 mondial), venit din calificări.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care nu a mai evoluat din 28 iunie 2012, din cauza unei tendinite la genunchiul stâng, a revenit în competiţie cu o victorie, marţi seară, la dublu, la Vina del Mar, în Chile.
Nadal şi argentinianul Juan Monaco au învins cuplul ceh Frantisek Cermak/Lukas Dlouhy, scor 6-3, 6-2, în primul tur. După meci, ibericul a recunoscut că încă are dureri. „Doctorii au spus că sunt bine. Nu este nici un risc să mi se înrăutăţească situaţia“, a spus Nadal, septuplu campion