Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Frunzăverde: „Capitalele viitoarelor regiuni vor fi stabilite de către guvern”

Publicat in Ziua de Vest, joi 7 februarie 2013 ·

Discuţiile despre regionalizare capătă, pe zi ce trece, noi dimensiuni şi câştigă, se pare, în concreteţe, cel puţin din punct de vedere al proiecţiei lor ideatice. Sorin Frunzăverde este, din nou, promotorul unor politici publice eficiente şi în acest domeniu, viitoarea regionalizare legându-se tot mai mult de numele său. În acest context, Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest, al cărui preşedinte este Sorin Frunzăverde, a propus spre dezbatere publică un proiect de lege a regionalizării.

În textul legii sunt nominalizate actualele reşedinţe ale Agenţiilor de Dezvoltare Regională, dar nu neapărat acestea vor fi capitalele de regiuni, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, Sorin Frunzăverde. „Capitala de regiune va fi stabilită prin lege, pentru că mi se pare deplasat, de exemplu, în Regiunea Nord-Est, capitala să fie la Piatra Neamţ şi nu la Iaşi. Nu ne arogăm, prin acest proiect de lege, dreptul de a stabili capitalele de regiune. Subliniez, acestea se vor stabili prin lege şi nu vor fi, neapărat, actualele oraşe-reşedinţă ale agenţiilor de dezvoltare regională. Acesta este apanajul guvernului, care va stabili în clar acest lucru”, a declarat Frunzăverde. Anul trecut, când s-a constituit noul Consiliu de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Frunzăverde aminteşte că a solicitat public unor specialişti să elaboreze un asemenea proiect de lege. „Aceasta şi pentru faptul că nu am fost confortabili cu tentativele centraliste, care veneau din partea administraţiei centrale în legătură cu un astfel de proiect de lege, susţine preşedintele Frunzăverde. De câteva zile, acest proiect de lege este public, l-am trimis preşedinţilor de consilii judeţene, se află şi pe site-ul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi pe cel al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, iar presa a avut ocazia să-l vadă. S-au strârnit anumite emoţii pe ace

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°