După negocieri dure cu sovieticii şi firmele capitaliste, Ceauşescu a decis să construiască centrala nuclear-electrică a României împreună cu firma „Atomic Energy of Canada Limited“. A fost aleasă localitatea Cernavodă din cauza deficitului energetic al Dobrogei.

Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară a contactat firmele occidentale producătoare de centrale nucleare în paralel cu negocieri similare la Moscova. Centrale vestice, care funcţionau cu uraniu natural şi apă grea, erau mai avantajoase deoarece consumau cu 50% mai puţin combustibil radioactiv şi aveau o durată de funcţionare mai îndelungată decât cele sovietice pe bază de uraniu îmbogăţit şi apă normală. Fiind construite în colaborare cu întreprinderi din lumea capitalistă, se limita şi imixtiunea sovietică în programul nuclear românesc.

Pretenţiile lui Ceauşescu

Ca şi în cazul negocierilor cu URSS, Ceauşescu a recomandat găsirea celei mai avantajoase oferte. Ar fi dorit să obţină credite pe termen lung cu dobânzi scăzute de la ţara de rezidenţă a firmei furnizoare. Nu concepea nici ca industria românească să nu participe la construcţia ei. În plus, manifesta mare grabă, dorind ca primul reactor să intre în producţie în doi-trei ani de la semnarea contractului, emiţând pretenţii dictatoriale.

România a contactat firmele capitaliste producătoare în februarie 1970. Primăvara au sosit primele oferte. Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară s-a fixat asupra „Atomic Energy of Canada Limited“ (AECL), consorţiului „Kraftwerk Union“ (KWU) din Germania Federală şi firmei franceze „Alsthom-Rateau“. Primii eliminaţi au fost vest-germanii care nu acceptau accesul specialiştilor români la proiectare şi tehnica de calcul, plus că ar fi livrat apă grea doar pentru primii doi ani. Aveau şi preţul cel mai mare, pe considerentul experienţei în domeniu, datând din 1948. Francezi