Nouă studenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza", specialitatea jandarmi, se află, în perioada 4 februarie-1 martie, într-un stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj. Cei nouă studenţi, (2 în anul I, 4 în anul II, şi 3 în anul III) vor fi coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de practică. Toate cunoştinţele acumulate până acum urmează a fi aplicate pe durata stagiului de practică, timp de 4 săptămâni, perioadă în care studenţii–jandarmi îşi vor pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs la misiuni, pentru a-şi forma deprinderile necesare în viitoarea carieră militară. Viitorii ofiţeri vor fi planificaţi în misiuni de ordine publică, pază şi protecţie instituţională, iar la sfârşitul perioadei, fiecare va fi evaluat cu privire la modul de desfăşurare a stagiului de practică. Trebuie menţionat şi faptul că toţi cei 9 studenţi – jandarmi sunt sălăjeni, aceştia fiind selecţionaţi şi recrutaţi la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.
Nouă studenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza", specialitatea jandarmi, se află, în perioada 4 februarie-1 martie, într-un stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj. Cei nouă studenţi, (2 în anul I, 4 în anul II, şi 3 în anul III) vor fi coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de practică. Toate cunoştinţele acumulate până acum urmează a fi aplicate pe durata stagiului de practică, timp de 4 săptămâni, perioadă în care studenţii–jan