Google nu este cel mai mare website din lume, potrivit unei cercetări ComScore. Acesta a fost devansat de Facebook, care a înregistrat 836,7 milioane de vizitatori unici în ultima lună din 2012.
Datele transmise de ComScore arată care sunt website-urile care au înregistrat cei mai mulţi vizitatori unici în decembrie 2012. Dacă multe dintre poziţii sunt ocupate de americani, chinezii ocupă şi ei două poziţii în clasamentul celor mai mari website-uri din lume.
1. Facebook.com, cea mai mare reţea de socializare din lume a luat naştere în vremea în care Mark Zuckerberg, fondatorul, era încă student la Harvard. Iniţial, serviciul era destinat exclusiv studenţilor de la Harvard, urmând să se extindă în alte universităţi, apoi în licee, iar apoi în toată lumea. La sfârşitul lui 2012, Facebook.com avea 836,7 milioane de vizitatori unici.
2. Google.com avea 782,8 milioane de vizitatori unici în decembrie 2012. Serviciul a intrat pe aglomerata piaţă a motoarelor de căutare în 1998, însă a devenit fruntaş în categorie graţie rapidităţii de funcţionare şi design-ului simplu. La ora actuală, Google susţine produse precum Gmail, Google Maps şi Google+.
3. Youtube.com ocupă locul trei la nivel mondial, cu 721,9 milioane de vizitatori unici. Platforma, care găzduieşte conţinut video, a fost achiziţionată de Google în 2006, iar de atunci a devenit tot mai populară.
4. La mare distanţă de website-urile precedente se situează - pe locul patru - Yahoo.com, cu 469,9 milioane de unici. Motorul de căutare şi platforma îi conectează pe utilizatori cu servicii precum Yahoo Finance şi Flickr.
5. Enciclopedia online Wikipedia.org a înregistrat 469,6 milioane de unici la sfârşitul lui 2012. Wikipedia este o valoroasă resursă pentru conţinut educaţional, iar cea mai mare parte a traficului de pe website vine de pe Google. W