Primăria Sibiu, la fel ca cea din Mediaş şi Consiliul Judeţean, a contestat în instanţă rezultatul auditului realizat de Curtea de Conturi în 2011, potrivit căruia, ar fi creat prejudicii de 6.9 milioane lei, prin plata nejustificată a unor drepturi băneşti salariaţilor.
„Părerea noastră este că interpretarea Curţii de Conturi este greşită, de aceea am şi mers în instanţă cu această speţă, dar judecătorii vor spune cine are dreptate. Cei de la Curtea de Conturi o ţin pe-a lor, noi pe-a noastră”, a spus, joi, primarul Klaus Iohannis.
Acesta a mai spus că nu e niciun progres în ceea ce priveşte dosarul, care se judecă de un an.
„După ce s-a făcut aşa numita mica reformă în justiţie care trebui să accelereze procesul, al nostru nu s-a judecat încă într-un an de zile. Probabil se mai tot accelerează ceva. Nu-i niciun progres”, a spus primarul.
Potrivit raportului Camerei de Conturi Sibiu, Primăria Sibiu a creat prejudicii de 7.620.000 lei, în 2011. Cea mai mare parte din sumă, de 6.9 milioane lei, se referă la plata fără justificare legală a unor drepturi băneşti acordate personalului. Primăria Sibiu a atacat decizia în contencios administrativ.

„După