Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul CFR, la Ministerul Sănătăţii!

Publicat in Opinia Buzau, vineri 8 februarie 2013 ·

* ”Nu pleacă niciun medic acasă. Spitalele doar îşi schimbă şeful”, asigură ministrul transporturilor, Relu Fenechiu

Ordonanţa de Urgenţă pentru trecerea spitalelor CFR din subordinea Ministerului Transporturilor (MT) către Ministerul Sănătăţii (MS) ar putea fi adoptată săptămâna viitoare, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, menţionând că niciun medic nu va pleca acasă. Potrivit proiectului de ordonanţă, care s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul MT până la 30 ianuarie, cele 13 spitale CFR vor trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Ministerului Sănătăţii, iar Casa Asigurărilor de Sănătate a MT îşi va înceta activitatea. „Ordonanţa a fost finalizată din partea MT. Urmează verificări de la reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi posibil va fi adoptată săptămâna viitoare. Nu pleacă niciun medic acasă. Spitalele doar îşi schimbă şeful”, a declarat Relu Fenechiu, adăugând că această decizie a fost luată pentru că MT nu are know-how-ul pentru organizarea sistemului de sănătate. Ministrul Transporturilor a precizat că doar cele două spitale CFR din Capitală îşi vor păstra momentan statutul actual. Reţeaua sanitară a MT numără 15 unităţi sanitare cu paturi, amplasate în zonele în care se află regionalele Căilor Ferate. La Buzău funcţionează de peste 32 de ani Secţia exterioară cu paturi a Spitalului General Căi Ferate Galaţi înfiinţat prin Ordinul Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor nr. 1044 din 05.08.1980. De la înfiinţare, Spitalul General Căi Ferate Galaţi a avut în structura sa două unităţi distincte: Spitalul Căi Ferate Galaţi şi Secţia Exterioară cu paturi Cai Ferate Buzău. Ambele unităţi sanitare erau organizate în secţii cu paturi (medicina internă şi chirurgie) şi două dispensare policlinici în care activitatea medicală se desfăşoară pe două coordonate distincte: examinări ale personalulu

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Meta, amendată cu aproape 800 milioane euro în UE, pentru practici abuzive de care a beneficiat platforma de anunțuri Facebook Marketplace

HotNews acum o ora
Comisia Europeană a anunțat că Meta va fi amendată cu 798 milioane euro fiindcă gigantul american a încălcat legile concurenței prin faptul că a creat o strânsă legătură între platforma de anunțuri online Facebook Marketplace și rețeaua Facebook. Di

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 12 minute
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Mesajul familiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Familia a transmis un mesaj privind ceremonia care a avut loc azi. "Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurg

ÎPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care e acuzat de cumpărare de influență. Decizia Curții de Apel Constanța

Ziare.com acum 3 ore
Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de

UPDATE Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre cazul băiatului mort la SJU Târgu Jiu: Dacă eram chirurg, eu l-aş fi operat pe băiat/ Ce măsuri va lua în scurt timp Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, întrebat de jurnalişti cum comentează cazul adolescentului mort la SJU Târgu Jiu pentru că medicul chirurg nu a intervenit, că el, personal, l-ar fi operat. Rafila a menţionat că a dat răspunsu

Oana Roman, despre situația în care se află Adriana Bahmuțeanu, după moartea lui Silviu Prigoană. „Poate mai puțin zgomot ar fi bine”

Libertatea acum 2 ore
Oana Roman s-a aflat printre vedetele care au transmis un mesaj emoționant după moartea lui Silviu Progoană, prezentând condoleanțe familiei. Vedeta a măsrturisit că nu era apropiată de acesta, însă îl aprecia foarte mult pentru numeroasele declaraț

Avertismentul OMV: Aprovizionarea cu GAZE NATURALE din Rusia ar putea fi întreruptă. Compania austriacă vrea să recupereze pagubele de la Gazprom

Gandul acum o ora
Compania austriacă OMV AG a avertizat că aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia ar putea fi întreruptă, în contextul în care intenţionează să oprească plăţile pentru importurile de la gigantul Gazprom PJSC, pentru a recupera pagubele câştigate pr

Acuzații grave aduse de ONU Israelului. Metodele de război folosite în Fâșia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid"

Ziare.com acum 15 minute
Un comitet special al ONU însărcinat cu anchetarea practicilor IDF a acuzat Israelul joi, 14 noiembrie, că metodele de război folosite în Fâșia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid", informează AFP. Comitetul evidențiază "pierderile civile

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

6°/9°
vin.

7°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°