În vara anului 2011, în plină “domnie” PDL, reprezentanții Asociației Absolvenților din UVVG ALUMNI, din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș, au decis să îmbine aburii de pită cu o celebrare a absolventului cu care se mândresc cel mai mult – Traian Igaș, pe atunci ministru al Internelor. Știrea a fost “cap de ziar” al publicației universității, “Alumni UVVG”. Astfel, aflăm de aici că “prof.univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, le-a acordat ministrului Administraţiei şi Internelor de atunci Traian Igaş şi deputatului Iustin Cionca, care sunt absolvenţi ai UVVG, Placheta de Aur Jubiliară „Vasile Goldiş”, în semn de apreciere faţă de activitatea depusă în Parlamentul României şi promovarea învăţământului universitar particular”. Decernarea plachetelor s-a făcut în cadrul Praznicului de Pită Nouă de la Pecica. În aceeași publicație este redat și un interviu cu Igaș, intitulat „Este o mândrie să fiu absolvent al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”.
“Eu am urmat studiile Facultăţii de Ştiinţe Juridice sub îndrumarea unor cadre universitare deosebite. Prin prisma acestei experienţe pot susţine că Universitatea “Vasile Goldiş” dispune de o comunitate academică deschisă spre înnoire, spre tinerii arădeni şi nu numai, care vor să îşi croiască un drum în viaţă având bazele unei educaţii de calitate. Vorbim totuşi de o instituţie de învăţământ superior cu o istorie de mai mult de două decenii, care contribuie la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului, ştiinţei şi culturii pe plan local, naţional, european şi internaţional, care tratează învăţământul ca pe o responsabilitate publică”, declara ministrul, în cadrul interviului. Igaș are numai cuvinte bune despre Ardelean, precum și despre profesorii care l-au îndrumat în anii de studenție.
“În perioada în care am urmat cursurile Facultăţii de Drept din ca