Meciurile de la nivelul Campionatului Naţional de Junioare I se vor relua la sfârşitul acestei săptămâni, în primul meci oficial al anului fiind programat derby-ul seriei D dintre liderul CSS Caracal şi ocupanta locului secund, LPS Slatina.
Profesoara de la CSS Caracal, Larisa Olteanu, este optimistă şi speră ca fetele sale să câştige acest meci, mai ales că în tur caracalencele s-au impus la o diferenţă de nouă goluri.
„În acest week-end avem un singur meci, pentru că la Divizia A nu avem programat nimic, formaţia din Piteşti părăsind competiţia. Sâmbătă, de la ora 11.00, vom întâlni, în deplasare, LPS Slatina, va fi un meci echilibrat, este un derby, pentru că joacă primul loc cu locul secund. Sper să câştigăm acest meci, mai ales că în tur am câştigat la o diferenţă de nouă goluri. Fetele trebuie să trateze cu seriozitate jocul de la Slatina. Avem maximum de puncte şi am câştigat la diferenţe mari toate meciurile”, a spus Larisa Olteanu, care nu se va putea baza pe serviciile handbalistei Cristina Mircescu, care vine după o accidentare.
„Nu avem probleme mari de lot, doar Cristina Mircescu nu poate juca pentru că a avut piciorul în ghips. Sper ca acele greşeli de săptămâna trecută din meciul de la Divizia A să nu mai fie repetate, poarta să aibă o evoluţie mai bună şi să câştigăm acest meci”, a adăugat Larisa Olteanu.
Lotul echipei CSS Caracal: Loriana Brâncoveanu, Raluca Costea, Cristina Mircescu, Nicoleta Cilianu, Claudia Constantinescu, Mariana Peleaşă, Elena Gărăcel, Marina Cicic, Nicoleta Ilie, Anca Stoica, Carmen Nicolescu, Adriana Rădoi, Teodora Neagoe, Claudia Popescu. Profesor: Larisa Olteanu.