Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Bărbatul din Cluj care a trăit 148 de ani, urmărit toată viaţa de un regret

Publicat in CityNews Alba, joi 7 februarie 2013 ·

Cel mai longeviv român a trăit 148 de ani, după cum este consemnat în actul de deces al acestuia, din 1952. Fuma pipă, îşi amintesc sătenii din Osoi, aflat în apropierea Clujului. Oamenii de știință au vrut să afle secretul longevității lui Badea Maftei şi l-au vizitat chiar înainte cu un an de a muri.

Maftei Pop era sălăjan la obrârșie şi a ajuns în satul clujean Osoi la vârsta de 40 de ani. Se spune că ar fi fugit de o faptă pe care a regretat-o toată viaţa: a omorât accidental un copil, pe vremea când era cioban în satul natal, Valea Loznii.

"Cum să nu-l cunosc? Doar n-a fugit bugăt după mine cu bota? că umblam să i luăm pipa. Știam că are atâţia ani, dară, Și știam că ziceau oamenii: nu vă faceți de lucru cu el, că aista o omorât. Şi el zîcea, recunoştea!", îşi aminteşte Rujica Mureşan, o consăteancă a celui mai longeviv român.

"Era om în putere, bine făcut solid, gândeai că-i un brad de munte", completează Maria Sabo, o altă localnică.

Badea Maftei era omul nimănui, deși locuia la părinții Mariei. Dormea în grajd cu animalele și în loc de pernă își punea la cap, lemne. De mâncat, mânca doar ce căpăta, după cum povesteşte Maria Sabo.

"O îmbucătură de zeamă, dacă făceai cartofi, avea oluca lui, la noi o ţinea şi când se umplea venea cu ea acasă, se punea lângă cuptor, o punea, şi cu lingura tot mânca pana o găta şi când o găta lua cășile unde o ramas cu ele în randu", povesteşte localnica.

Pentru că avea o vârstă atât de înaintată, badea Maștei, cum era cunoscut printre săteni, a stârnit curiozitatea lumii academice. Lucru care l-a speriat. Sătenii spun că acesta și-a dat duhul la scurt timp după ce o echipă de cercetători din București a venit să-l filmeze. Badea Maștei a fost înmormântat în grădina unui sătean.

"Înainte cu un an să moară o spus că o venit de la Bucureşti să-l filmeze, că e cel mai bătrân om, de 148 de ani, şi c

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 18 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 44 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°