Şase instituţii din localităţile mureşene Sovata, Fântânele, Ghindari şi Pănet au arborat deja drapelul secuiesc, a declarat prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, însă fără să nominalizeze care sunt acestea.
Mai multe primării, unităţi şcolare şi un spital din judeţul Mureş ar fi arborat steagul secuiesc, aliniindu-se ordinului de la Budapesta, a declarat astăzi prefectul de Mureş. Acesta a refuzat să nominalizeze care sunt instituţiile pe care s-a arborat steagul secuiesc, însa a precizat că acestea se află în localităţile Sovata, Fântânele, Ghindari şi Pănet.
Prefectul Corneliu Grosu a mai spus că a fost sesizat de un un cetăţean cu privire la faptul că o primărie din Mureş a arborat drapelul secuiesc pe clădirea instituţiei şi că i-a trimis şi o poză. Prefectura Mureş a trimit primarului respectiv o scrisoare şi aşteaptă răspunsul în câteva zile.
Primarii care au arborat sau vor arbora drapelul steagului secuiesc vorfi convocaţi la discuţii cu prefectul de Mureş, Corneliu Grosu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că şi în judeţul Mureş au fost încercări sporadice de arborare a drapelul secuiesc pe diferite instituţii publice. Grosu a precizat că dacă se va întâmpla ca un primar să arboreze drapelul, nu va intra cu "buldozerul", ci va sta la discuţii cu aceştia. Până astăzi, Prefectura Mureş nu a aplicat amenzi cu privire la acest aspect pentru că nu a găsit deocamdată nereguli cu privire la arborarea drapelului secuiesc.
"Nu este nevoie să iau nicio măsură pentru că au apărut sporadic încercări de a fi arborate. Avem şcoli, comune care au răspuns prompt chemării de peste Tisa şi nu mi-am propus să intru cu buldozerul pe această temă, ci să stau de vorbă cu toti primarii care au consimţit sau ei înşişi au operat aceste arborări. Este greu să înţeleg că un primar nu stie că că în România există trei acte normative care reglementează