- Social - nr. 26 / 7 Februarie, 2013 Vineri, 1 februarie 2013, spre orele serii. Cinematograf improvizat in sala mare a Casei de Cultura "Pompeiu Harasteanu”. Pe scena, un ecran improvizat prin adaptarea unui panou bun la toate. Cabina de proiectie, o masa strecurata intre randurile de fotolii. Pe ea, un videoproiector mic si un difuzor urias. Un cablu electric infipt in priza unei camere alaturate. Un DVD real, incarcat cu o fictiune, un film de arta, subtitrat in limba romana. Se sting luminile in sala. Ecranul improvizat se anima cu imagini dintr-un local frecventat de renumiti pictori si de muzele lor vesele. Difuzorul se distreaza cu melodii de succes candva: Ionel, Ionelule si Sanie cu zurgalai. Intr-o dezordine atent controlata de scenarist, scenograf, regizor si actori, se succed secvente de genul "interzis copiilor sub 15 ani”, preluate din spatiul artistic boem, pigmentat cu fronde, apropieri si respingeri, prietenie si ura, colaborare si tradare, sinceritate si minciuna, sprerante si deziluzii, promisiuni neonorate, solidaritate de breasla si invidii nemascate, inspiratie si platitudine, proiecte si esecuri previzibile, libertinaj inecat in alcool, tutun, nopti nedormite, desfrau, copii din flori si camasa de forta, intr-un spital de nebuni. Apoi, spre final, renastere, efuziune artistica, optimism, sanatos, chef de munca, frante de ultima cadere in pacat. Intai a plecat el, desi dorea sa ramana. Ii fusese recunoscuta si recompensata financiar valoarea artistica. Credincioasa iubirii, l-a urmat si muza. Dupa ei, au ramas sa-i planga doi copii orfani. La mila cui? Au trecut doua ore. Proiectorul si-a inchis ochiul magic, luminile din sala au fost reaprinse, difuzorul a tacut, cablul electric a fost smuls din priza. Cei vreo optzeci de spectatori au intarziat in fotoliile lor. De operator, s-a apropiat un spectator: "M-ai facut sa plang. Te felicit! Sa ne