Industrializarea şi globalizarea au creat mediul ideal pentru frauda în sport

După Armstrong şi selecţia de 680 de meciuri trucate descrisă de Europol, plouă cu întrebări resemnate pe jocuri, sporturi şi discipline. Cine mai poate crede în cutare sau cutare sport? Răspunsul ar trebui să fie destul de optimist. În fond, tot ce rămîne de făcut e extragerea şi eliminarea infractorilor, fie ei tenismeni, fotbalişti, ciclişti, arbitri sau federaţii de resort. Un pic mai multă voinţă politică ar rezolva tot sau aproape tot. Nu e uşor, dar nici imposibil. Ce trebuie înţeles e destul de neconvenabil şi, mai ales, anticomercial.

Industrializarea şi globalizarea fraudei sînt legate de industrializarea şi globalizarea sportului. Pe de o parte, sînt prea mulţi bani în joc. Pe de altă parte, apariţia pieţelor asiatice a creat o presiune formidabilă. Din China pînă în Singapore, sute de milioane de oameni au început să aibă bani de cheltuială. Şi tot din China pînă în Singapore, mania pariurilor e o boală incurabilă care a bătut tot: comunismul, capitalismul, somnul şi foamea. Săptămîna viitoare, pieţele asiatice vor paria, după toate previziunile, aproape 200 de milioane de dolari pe Manchester-Real Madrid. Care nu va fi trucat, numai că, după încă o săptămînă, meciurile din divizia B finlandeză sau din prima divizie austriacă, cu tot cu număr de auturi şi cornere, vor fi abordate cu mijloace specifice.

De ce acolo şi, de pildă, nu în Anglia? Pentru că reţelele asiatice caută zone obscure şi vulnerabile. În Anglia, marile agenţii de pariuri folosesc softuri complexe care monitorizează acumulările de pe pieţele asiatice, iar pariurile suspecte sînt date pe mîna Comisiei Guvernamentale pentru Jocuri de Noroc. Zidul defensiv funcţionează. În campionate şi ligi mai mici, tentaţia e reală. Reţelele de aranjori vînează jucători cu datorii, arbitri prost plătiţi şi,