Iluminatul public din Balş ar putea fi îmbunătăţit în perioada următoare, după ce o propunere făcută în Consiliul Local a devenit un subiect intens dezbătut. Faptul că există zone foarte slab iluminate pe timpul nopţii a fost confirmat de mai mulţi dintre consilierii locali, dar au existat şi voci care au spus că sunt zone mult prea luminate.
„Dacă tot au fost mărite taxele şi impozitele cu 16 la sută, consider că este un motiv în plus să luăm în calcul îmbunătăţirea serviciului de iluminat public. Sunt zone în oraş în care e foarte întuneric, nu putem rămâne indiferenţi cu această problemă care priveşte atât de multă lume”, a afirmat unul dintre consilierii locali, care a fost aprobat de mai mulţi dintre colegii prezenţi la şedinţă.
Viceprimarul Cornelia Smarandache a asigurat că se va ţine cont de propunerea făcută şi că vor fi luate măsuri în acest sens.