Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu, CEO Domo: Mi-am dorit sa revin in retail. Daca credeam in reincarnare, ramaneam in farma

Publicat in Wall-Street.ro, joi 7 februarie 2013 ·

Dragos Dinu, cel care a preluat de la inceput acestei luni functia de CEO al Domo, al doilea retailer electroIT de pe piata locala, spune ca acceptat aceasta functie deoarece si-a dorit revina in retail, acesta fiind segmentul care i-a placut cel mai mult si in perioada in care a condus A&D Pharma, cel mai mare grup de pe piata locala de medicamente, care include si reteaua de farmacii Sensiblu.

Dinu a fost cooptat in Consiliul de Administratie al Domo in toamna anului trecut, iar din februarie este CEO al companiei care anterior a fost condusa de Lorand Szarvadi, cel care a fondat retailerul in 1994.

“Nu pot vorbi inca de obiective, pentru ca acum sunt evaluari si discutii cu stakeholderii, este vorba de discutii operationale. Am venit la Domo pentru ca am vrut sa am de-a face din nou cu retailul. Si in perioada in care am fost la A&D Pharma, retailul mi-a placut cel mai mult. Businessul de retail electroIT este diferit putin de cel farma, dar diferenta vine din profilul clientilor, pentru ca in zona de IT este vorba in special de foarte multi tineri, in timp ce in industria farma cresterea din ultimii ani a fost generata mai ales de imbatranirea populatiei. Iar retailul IT nu este atat de diferit de cel farma. In plus viata este scurta si eu nu cred in reincarcarnare. Daca credeam, ramaneam in industria farma”, a afirmat Dinu pentru Wall-Street.ro

Managerul a lucrat timp de aproape 14 ani pentru A&D Pharma, dintre care sase (intre 2002 si 2008) a fost directorul general al grupului. In 2008 cand s-a retras din companie s-a alaturat Link Resource, o companie de consultanta in domeniul medical.

“Consultanta a fost o experienta reusita din punctul meu de vedere", a afirmat CEO-ul Domo despre aceasta experienta.

Schimbarile de CEO de la Domo au venit in contextul in care fondul de investitii fondul de investitii Domtech din Liechte

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 28 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 42 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 43 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°