Banca Centrală Europeană va monitoriza impactul aprecierii monedei unice europene asupra economiei zonei euro. ‘Aprecierea este, într-un sens, un semn al revenirii încrederii în euro. Rata de schimb nu este un obiectiv al politicii monetare, dar este importantă pentru creşterea economiei şi pentru stabilitatea preţurilor şi, desigur, vrem să vedem dacă întărirea este susţinută sau va modifica estimările noastre de risc în privinţa stabilităţii preţurilor’, a afirmat Mario Draghi, preşedintele BCE după şedinţa de politică monetară a BCE, unde s-a decis menţinerea ratei dobânzii la 0,75%. La 1 februarie, euro a ajuns la 1,3711 dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni. Este probabil ca rata inflaţiei să ajungă în următoarele luni sub 2%, ţinta stabilită de BCE, iar creşterea economiei zonei euro să se reia datorită ratelor de împrumut scăzute, îmbunătăţirii situaţiei de pe pieţele financiare şi a redresării cererii pe plan mondial. (Sursa: AGERPRES) Banca Centrală Europeană va monitoriza impactul aprecierii monedei unice europene asupra economiei zonei euro. ‘Aprecierea este, într-un sens, un semn al revenirii încrederii în euro. Rata de schimb nu este un obiectiv al politicii monetare, dar este importantă pentru creşterea economiei şi pentru stabilitatea preţurilor şi, desigur, vrem să vedem dacă întărirea este susţinută sau va modifica estimările noastre de risc în privinţa stabilităţii preţurilor’, a afirmat Mario Draghi, preşedintele BCE după şedinţa de politică monetară a BCE, unde s-a decis menţinerea ratei dobânzii la 0,75%. La 1 februarie, euro a ajuns la 1,3711 dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni. Este probabil ca rata inflaţiei să ajungă în următoarele luni sub 2%, ţinta stabilită de BCE, iar creşterea economiei zonei euro să se reia datorită ratelor de împrumut scăzute, îmbunătăţirii situaţiei de pe pieţele financiare şi a redresării