Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Dinu spune că îi va da în judecată pe Mihai Stoica şi pe Ana Maria Prodan pentru calomnie

Publicat in Mediafax, joi 7 februarie 2013 ·

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, joi, că îi va acţiona în justiţie pentru calomnie pe impresarul Ana Maria Prodan şi pe managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, după ce aceştia l-au jignit, însă nu şi pe antrenorul stelist Laurenţiu Reghecampf.

Dinu a precizat că nu se teme de ameninţările formulate la adresa sa de Ana Maria Prodan, conform cărora aceasta îl va da în judecată şi îi va cere daune de un milion de euro. Impresarul a făcut aceste afirmaţii după ce oficialul dinamovist l-a acuzat pe soţul ei de implicare în mafia pariurilor.

"Eu de abia îl aştept (n.r. - ca Reghecampf să îl dea în judecată). Problema este că am şi eu punctele mele de intervenţie mult mai clare, eu nu am făcut altceva decât nişte mărturii concrete, am salvat viaţa unui om căzut în ispită, sunt cu conştiinţa împăcată din toate punctele de vedere, chiar dacă el nu recunoaşte. Mai mult decât atât, îmi rezerv şi eu dreptul... La ce s-a spus despre mine, începând de la faptul că s-a spus că nu ştiu pe unde eram, la o amantă, când soţia mea murea - ceea ce este diabolicească pusă - sau că îmi dădea de mâncare când murea tata în cimitir, nu ştiu cum o cheamă, că e impresară şi vreau să-i uit numele... Vă daţi seama că lucrurile astea nu vor rămâne nici ele nepedepsite. Acelea sunt realmente probe totale de ceea ce înseamnă calomnie şi voi acţiona în consecinţă. Am şi vorbit cu avocaţii mei în sensul acesta. Voi lupta până la capăt pentru adevăr şi pentru dreptate", a declarat Dinu la Sport.ro.

Fostul selecţioner a catalogat drept "abjecte" jignirile care i s-au adus de către Ana Maria Prodan şi de Mihai Stoica. "Discursul lui Mihai Stoica nu este la prima prestaţie de genul acesta şi al lui Anamaria Prodan. Acestea sunt principalele subiecte. În rest nu am nimic, pentru că eu respect oamenii care sunt cu adevărat în teren, l-am salvat, nu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°