Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul European vrea acces mai rapid la medicamentele ieftine

Publicat in Curierul, joi 7 februarie 2013 ·

Deputaţii europeni au votat un proiect legislativ conform căruia pacienţii ar trebui să aibă acces mai rapid la medicamente generice

Deputaţii europeni au votat ieri un proiect legislativ conform căruia pacienţii ar trebui să aibă acces mai rapid la medicamente generice mai ieftine. Măsurile propuse vor obliga autorităţile să respecte noi termene şi cerinţe de transparenţă privind stabilirea preţurilor şi rambursarea.

"Este inacceptabil faptul că întârzierile în stabilirea preţurilor şi a termenelor de rambursare pentru medicamente poate depăşi, uneori, 700 de zile. Sunt convinsă că practici corecte pe piaţa noastră farmaceutică ar fi atât în beneficiul pacienţilor, cât şi al sistemelor naţionale de asistenţă medicală", a declarat Antonyia Parvanova (Bulgaria), raportoare pentru acest proiect.

Ea va negocia acum un acord cu miniştrii UE.

60 de zile pentru stabilirea preţurilor

Astfel, deputaţii europeni propun o limită de 60 de zile pentru deciziile cu privire la stabilirea preţurilor şi la rambursarea pentru medicamente generice, astfel încât să fie disponibile mai repede, iar pacienţii şi sistemele de asigurări sociale să poată economisi bani.

Deciziile privind noile medicamente vor respecta termenul actual de 180 zile.

Potrivit Comisiei Europene, produsele generice sunt, în medie, cu 40% mai ieftine decât medicamentele originale de marcă, după ce au fost disponibile pe piaţă timp doi ani.

Autorităţile din statele membre ar trebui să facă publice numele experţilor şi ale membrilor lor, precum şi declaraţiile lor de interese, pentru a asigura transparenţa şi integritatea procesului lor decizional, susţine Parlamentul European.

De asemenea, autorităţile ar trebui să fie obligate să publice, cel puţin o dată pe an, lista medicamentelor care intră sub incidenţa sistemului public de asigurări de sănătate, precum şi p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 24 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°