Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudia Colniceanu ţinteşte pentru a patra oară premiile de la Francochanson

Publicat in Opinia Buzau, vineri 8 februarie 2013 ·

* Solista de muzică populară a luat o pauză de la filmări şi se concentrează pe concursuri

De curând a împlinit 14 ani şi printre cadourile primite s-a numărat şi un acvariu cu peşti care, speră ea, să-i îndeplinescă dorinţele. Buzoianca Claudia Colniceanu face parte dintre tinerele cântăreţe care pun pe primul plan reuşita în plan muzical. “Tot ce şi-a dorit Claudia până acum s-a legat de domeniul muzical şi cred că şi acum, când a suflat în lumânări, tot la piese şi melodii s-a gândit. Prima dorinţă a ei, după petrecere, a fost legată de festivalul bilingv ce va avea loc pe 9-10 martie, la care s-a înscris pentru a doua oară ca solistă şi tot pentru a doua oară în cadrul unui grup pregătit de profesorii Şcolii Nr. 11. Sperăm să surprindem plăcut juriul şi de data aceasta şi poate peştişorii îi vor purta noroc şi va câştiga un premiu important. Anul trecut a venit acasă cu o menţiune, acum poate putem ţinti mai mult“, a precizat mama Claudiei, Stănica Colniceanu.

Până acum, Claudia a înregistrat alături de Titi Ungureanu şase piese, dintre care doar la două a filmat pentru videoclipuri. Locaţia aleasă a fost Poiana Pinului, iar melodiile pe care le-a ales ca reprezentative pentru vocea ei au fost “Cântă cucul” şi “De-ar şti măicuţa”.

”Le-am ales la recomandarea domnului profesor Ungureanu şi deocamdată doar pe acestea două le avem, vom mai filma din primăvară încolo, odată ce vom mai intra şi în studio şi vom face piese noi. Claudia îşi doreşte mult să cânte, şi noi, ca părinţi, o sprijinim cât putem, mergem cu ea, dar e nevoie şi de investiţii financiare, nu numai de talent să răzbim. O luăm treptat, acum ne concentrăm pe emisiuni şi festivaluri şi chiar îi mulţumim profesoarei de franceză care se ocupă în aceste săptămâni de pronunţia ei, doamnei Alexandrina Radu, că ne ajută necondiţionat pentru Francochanson“, a mai spus mama Claudiei. @N

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 59 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°