Distracţie maximă în weekend la Arena Platoş. Schiorii și snowboarderii sunt așteptați sâmbătă, 9 februarie, la carnaval, pe nocturnă, iar formația Șuie Paparude va susţine primul concert pe pârţie la Sibiu.
"După atmosfera extraordinară din noaptea de Revelion am reușit să creem un nou eveniment care să combine buna dispoziție pe pârtie cu muzica. Iar Șuie Paparude ni s-au părut foarte potriviți pentru atmosfera petrecerilor Arena Platoș”, spune Cristina Badiu, PR managerul complexului de schi și snowboard Arena Platoș.
Una dintre cele mai apreciate trupe românești, Șuie Paparude, va urca pe scena special amenajată pe pârtie după ora 19.00. Petrecerea va continua afară, cu DJ Adub, după care se vom muta în apreski.
Atmosfera de distracţie va începe sâmbătă la Arena de la ora 17.00, cand , pe nocturnă, când schiorii și snowboarderii sunt așteptați la a doua ediţie a carnavalului.
Cel mai bun costum al carnavalului va fi premiat cu un card de săptămână, valabil de luni până vineri pe toate pârtiile complexului, anunţă organizatorii.
Accesul la concertul de pe pârtie este gratuit, iar pentru public a fost pus la dispoziție un skibus ce va face curse regulate între Sibiu și Arena Platoș.
Rezervările pentru transport se pot face la numărul 0748 476 707 iar prețul unei călătorii este 12 lei.