Deputatul PNL George Becali,a declarat că, dacă va fi condamnat în vreun dosar, "nici un om din familia sa nu mai calcă în România” şi va muta şi mormintele rudelor sale în afara ţării. “M-am decis, rămân în PNL”, a spus la RTV Becali. El a precizat că în cadrul discuţiilor cu Antonescu, acesta i-a spus că nu are nimic să-i reproşeze. „Dacă se întâmplă ceva în dosarul nici un om din familia mea nu mai calcă în România, nici mormintele părinţilor mei nu vor mai fi în România, nu mai vreau să aud, iau mormintele le mut. Nu mă mai vedeţi, nici prin aerul României nu mai trec, mormintele bunicilor le mut osemintele, nu mai vreau să aud de ţara asta”, a spus deputatul PNL, întrebat ce va face dacă va fi condamnat în vreun dosar în care este acuzat. Deputatul PNL George Becali,a declarat că, dacă va fi condamnat în vreun dosar, "nici un om din familia sa nu mai calcă în România” şi va muta şi mormintele rudelor sale în afara ţării. “M-am decis, rămân în PNL”, a spus la RTV Becali. El a precizat că în cadrul discuţiilor cu Antonescu, acesta i-a spus că nu are nimic să-i reproşeze. „Dacă se întâmplă ceva în dosarul nici un om din familia mea nu mai calcă în România, nici mormintele părinţilor mei nu vor mai fi în România, nu mai vreau să aud, iau mormintele le mut. Nu mă mai vedeţi, nici prin aerul României nu mai trec, mormintele bunicilor le mut osemintele, nu mai vreau să aud de ţara asta”, a spus deputatul PNL, întrebat ce va face dacă va fi condamnat în vreun dosar în care este acuzat.