Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum cere Curtea de Conturi Primăriei să astupe gaura de 80 de miliarde

Publicat in Opinia Buzau, vineri 8 februarie 2013 ·

Nereguli cu duiumul descoperite de Camera de Conturi Buzău la Primăria Buzău în urma controlului activităţii pe anul anterior. Raportul Curţii de Conturi pentru anul 2011 a scos la iveală abateri de peste 8,1 milioane lei (81 de miliarde de lei vechi) în cheltuirea banilor publici.

După prezentarea pe larg a jafului din bani publici, cotidianul OPINIA publică măsurile dispuse de Curtea de Conturi.

Măsurile dispuse

1. Organizarea şi exercitarea activităţii de audit public intern, respectiv, asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice locale sau patrimoniul public, în scopul identificării proiectelor de operaţiuni care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate sau de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public sau fondurile publice.

2. Efectuarea unei analize asupra stării financiare a entităţii, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice locale nr. 273/2006, iar în cazul în care se constată că plăţile restante depăşesc procentul de 15% din bugetul propriu se vor iniţia procedurile de declarare a stării de criză financiară prevăzute de legea mai sus menţionată. Totodată, se vor lua măsuri care să asigure şi în viitor respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte execuţia bugetului local, respectiv utilizarea sumelor prevăzute în buget pentru stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior celui pentru care se întocmeşte bugetul.

Recalcularea sumelor plătite pe apa de ploaie

3. Inventarierea tuturor suprafeţelor de teren pe tipurile prevăzute de SR 1846-2/2007, în scopul recalculării pe perioada legală de prescriere a sumelor plătite în plus Companiei de Apă Buzău pentru apa meteorică preluată la sistemul de canalizare. Modalitatea de calcul a cantităţii de apă prelu

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°