Cui nu i s-a întâmplat să plece de acasă cu o listă de cumpărături şi, odată ajuns în magazin, să cumpere mai mult? Hiper şi supermarketurile – scrie Business Insider - apelează la toate strategiile posibile pentru a face cumpărătorii să lase cât mai mulţi bani la casele de marcat.
Pentru că au senzaţia că economisesc bani, majoritatea clienţilor reacţionează mult mai pozitiv la preţurile care se termină în 9 decât la cele rotunde, arată Business Insider, un truc folosit frecvent de magazine pentru a ne face să cumpărăm mai mult. De la poziţionarea mărfii pe rafturi, până la lumină, muzică şi modul de organizare al raioanelor - toate aceste detalii, explică publicaţia americană, ne determină, cel puţin subconştient, să cheltuim cât mai mult.
Iată 10 trucuri prin care magazinele ne păcălesc să cheltuim mai mulţi bani:
1. Coşurile de cumpărături au fost mărite, încă din 1983, pentru a putea să încapă cât mai multe produse.
2. Raioanele frumos mirositoare, precum cel de patiserie sau de flori, sunt puse, de regulă, la intrarea în magazin, pentru a impresiona plăcut clientul încă de la început. Astfel, coşul fiind gol, cumpărătorii sunt mult mai tentaţi să cumpere.
3. Produsele de bază, ca lactatele, sunt aşezate în spatele magazinului, deci trebuie să mergeţi printre rafturi pentru a ajunge la locul dorit. De cele mai multe ori, cumpărătorul este tentat să mai adauge câte ceva în coş.
4. Raioanele sunt aşezate în linie dreaptă, cumpărătorul fiind nevoit să parcurgă tot raionul pentru a schimba rândul.
5. Produsele cheie sunt poziţionate pe partea dreaptă a raionului, deoarece s-a speculat că europenii conduc pe partea dreaptă a drumului şi se crede că acesta este obiceiul lor şi la cumpărături.
6. Produsele pe care magazinul doreşte să le cumperi sunt poziţionate la nivelul oc