Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băsescu susţine declaraţii de presă la ora 11.30 LIVE TEXT

Publicat in Romania TV, joi 7 februarie 2013 ·

Traian Băsescu va face declaraţii joi, la ora 11.30, în salonul oficial al Aeroportului "Henri Coandă". RTV.NET va prezenta principalele declaraţii ale şefului statului. 

Declaraţiile vor fi făcute înainte ca Traian Băsescu să plece la Bruxelles, unde are loc reuniunea Consiliului European la care urmează să se stabilească bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.

Puteţi urmări intervenţia în direct a preşedintelui la rtv.net/live.

Consiliul European a mai luat în discuţie subiectul exerciţiului financiar al UE în luna noiembrie, dar nu s-a ajuns la un acord deoarece mai multe state membre importante au cerut reduceri bugetare consistente.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a propus un compromis cu angajamente de 973 de miliarde de euro, însemnând cu 75 de miliarde de euro mai puţin decât cererea Comisiei Europene. Propunerea reprezintă 1,01% din produsul intern brut (PIB) al UE.

Summitul din noiembrie a eşuat deoarece cancelarul german Angela Merkel şi premierul David Cameron au cerut reduceri suplimentare de 30 de miliarde de euro. Parlamentul European i-a cerut în schimb lui Van Rompuy să reziste presiunilor şi şi-a reiterat dreptul de veto în cazul unui acord neconvenabil. "Parlamentul European are drept de veto. Nu trebuie să uităm acest lucru", a reamintit copreşedintele grupului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit. "Sper că vom fi suficient de puternici pentru a spune nu" în cazul unui acord neconvenabil la sfârşitul viitorului summit prevăzut pentru începutul anului viitor, a spus el.

Liderul grupului socialist din PE, Hannes Swoboda, a denunţat dur, la rândul său, dorinţa liderilor din UE de a aplica tăieri în toate capitolele bugetului. "Uniunea Europeană este laureata Premiului Nobel pentru Pace, însă liderii actuali din UE nu sunt demni de a-l primi. Ar face mai bine să stea acasă săptămâna viitoare

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 2 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 12 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Zelenski: Kievul îl va nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, dacă se ajunge la un armistițiu

Mediafax acum o ora
Joi, vorbind reporterilor despre recenta sa întâlnire cu Trump la Adunarea Generală a ONU de luna trecută, Zelenski a spus: „Nu am auzit un «nu». Ceea ce am auzit a fost că lucrările vor continua la nivel tehnic și că această posibilitate va fi luat

Ursula von der Leyen se confruntă azi cu două moțiuni de cenzură și un sprijin tot mai fragil / Ce ne spune calculul voturilor din Parlamentul European

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene va supraviețui cel mai probabil voturilor de azi, dar ea se lovește de tot mai multe critici, motiv pentru care a adoptat un ton mai conciliant, scriu AFP și Politico. Ursula von der Leyen se confruntă joi cu două moțiun

Adolescentul care a trimis 1.000 de mesaje de amenințare rămâne în arest preventiv. ICCJ i-a respins contestația

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut, joi, 9 octombrie, măsura arestului preventiv în cazul adolescentului de 17 ani acuzat că a trimis, în luna septembrie, aproximativ 1.000 de mesaje de ameninţare către instituţii de învăţământ, u

Mircea Cărtărescu, autoironic lângă statuia lui James Joyce, după anunţul Premiului Nobel pentru Literatură: „Ne uneşte-aceeaşi soartă”

News.ro acum 31 minute
Scriitorul Mircea Cărtărescu, considerat favorit la Premiul Nobel pentru Literatură şi anul acesta, a publicat pe o reţea de socializare o fotografie în care apare alături de statuia lui James Joyce, nici el premiat cu Nobel. Comitetul Nobel a atrib

Papa Leon, apel fără precedent către mass-media: „Gata cu clickbaitul. Nu vă vindeți autoritatea”

HotNews acum 17 minute
„Gata cu clickbaitul”, le-a transmis joi Papa Leon organizațiilor de presă, îndemnându-i pe jurnaliști să lupte împotriva „informațiilor de calitate îndoielnică” și să îi ajute pe oameni să distingă între fapte și ficțiune, potrivit Politico. „Comun

Permisul ar putea deveni OBLIGATORIU pentru trotinete și biciclete electrice. Proiectul de lege depus în Parlament are în vedere și un examen scris

Gandul acum o ora
Dacă până acum orice persoană cu vârsta peste 14 ani putea să se deplaseze cu ajutorul trotinetelor și bicicletelor electrice, un nou proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament ar putea schimba cu totul situația. Deținerea unui permis special a

OFICIAL Parlamentul European anunță că a primit cererea autorităților române pentru ridicarea imunității Dianei Șoșoacă

HotNews acum 4 ore
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat, oficial, joi, că instituția a primit cererea autorităților române pentru ridicarea imunității parlamentare a eurodeputatei Diana Șoșoacă, președinta SOS România. La începutul săptămânii,

Comisia Europeană investighează informaţii potrivit cărora spionii lui Viktor Orban au vizat oficiali ai UE

HotNews acum o ora
Comisia Europeană a declarat joi că va investiga informaţiile potrivit cărora guvernul prim-ministrului ungar Viktor Orbán a trimis spioni la Bruxelles pentru a culege informaţii despre instituţiile UE şi pentru a recruta un funcţionar european, rel

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

12°
joi

11°/13°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/19°