Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un pilot TAROM a fost prins beat înainte de cursă

Publicat in Click, joi 7 februarie 2013 · ·

Un pilot al companiei TAROM a încercat miercuri să se urce la manşa unui avion cu destinaţia Bucureşti, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Autorităţile aeroportuare londoneze au oprit avionul pe pistă şi i-au interzis pilotului să decoleze.

Pilotul român Radu Cristea avea o alcoolemie de patru ori mai mare decât limita legală, au declarat pentru Digi 24 surse din poliţia londoneză. Limita legală a alcoolemiei în Marea Britanie este de 0,2 miligrame/mie.

Controlul făcut de autorităţile aeroportuare de la Londra a fost unul inopinant, însă se pare că oficialii aveau câteva informaţii despre incident. Aceste controale sunt obişnuite şi se fac, de obicei, prin sondaj.

Pentru a putea proba intenţia pilotului de a manevra aeronava, autorităţile londoneze l-au lăsat pe român să tracă de filtru, să se urce în avion şi să-şi preia îndatoririle. Controlul a fost făcut imediat după ce acesta a intrat în tură.

Dacă ar fi fost verificat înainte de filtru, el ar fi putut să se eschiveze şi să spună că nu el trebuie să piloteze acel zbor, ar fi urmat să informeze compania şi să fie trimis un alt echipaj de la Bucureşti.

O anchetă a fost demarată în cazul pilotului român, iar acesta nu va mai putea zbura până când cercetările nu vor fi concluzionate. Dacă se va demonstra că a încălcat regulamentele de aviaţie, Radu Cristea riscă demiterea şi pierderea licenţei de zbor.

După ce s-a efectuat acest control, pilotul a fost coborât din avion şi dus la un spital pentru recoltarea probelor biologice. Miercuri, o cursă Tarom de la Londra la Bucureşti a fost anulată. Cei 33 de pasageri au ajuns miercuri seară la Bucureşti, informează Digi 24.

TAROM a emis joi un comunicat de presă despre incidentul de pe aeroportul londonez . „TAROM a anulat zborul RO394 Londra-Bucureşti de ieri, 6 februarie 2013, din cauza f

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 7 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°