Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai sunt doar câteva luni până când vor apărea primele telefoane cu Ubuntu

Publicat in Adevarul, joi 7 februarie 2013 ·

Potrivit "Wall Street Journal", primele telefoane care vor rula un sistem de operare Ubuntu vor fi lansate începând cu octombrie 2013. Afirmaţia a fost făcută de Mark Shuttleworth, fondatorul Canonical LTD, o firmă care se ocupă de clienţi mari, dar adepţi ai filosofiei open source.

Informaţiile despre acest sistem de operare încep să apară, iar dezvoltatorii de aplicaţii vor avea acces la el cât de curând. Momentan, Ubuntu a fost optimizat pentru Galaxy Nexus. Dar acesta este doar primul pas.

Ubuntu va fi disponibil pe un număr mai mare de dispozitive, de la tablete, la telefoane mobile sau PC-uri clasice. Potrivit editorului "WSJ", Michael Hickins, telefoanele vor putea fi andocate la ecrane mai mari, se vor conecta wireless la tastaturi şi alte periferice. De asemenea, aplicaţii de Windows vor putea rula pe aceste telefoane, cu ajutorul serverelor corporate.

În acest mod, utilizatorii vor putea avea toate datele într-un singur dispozitiv. "Poţi distribui aplicaţii Windows pe desktopul telefonului", a declarat Mark Shuttleworth, la o întâlnire de la New York. Cu toate acestea, Ubuntu va lupta pe o piaţă diferită decât şi-o imaginează. Astfel, nu mai există momentul BlackBerry, când telefoanele de serviciu erau de un singur tip, pentru a proteja datele interne de pe servere. Acum, majoritatea companiilor le-au spus angajaţilor că pot să-şi aducă propriul telefon la muncă, iar securitatea unui sistem, bazată pe un smartphone Ubuntu ar putea fi adoptată doar de către companiile foarte atente cu datele şi care au o cultură a securităţii.

"Wall Street Journal" nu menţionează cine va fabrica primele telefoane cu Ubuntu, dar portarea sau trecerea unor terminale deja existente pe acest sistem de operare nu va fi dificilă, cel puţin după părerea celor care dezvoltă software-ul.

Unul dintre principiile de design ale sistemului de operare Ubu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

România, sub cod roşu de caniculă sâmbătă şi duminică. Capitala şi alte judeţe din sudul ţării, afectate

Mediafax acum 14 minute
Astfel, sâmbătă, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum 38 minute
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°