Un avion Boeing 737 al companiei naţionale luxemburgheze Luxair, cu 43 de persoane la bord, a ieşit de pe pistă înainte de decolare, miercuri seara, pe aeroportul din Luxemburg, fără ca cineva să fie rănit, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Avionul companiei aeriene Luxair, respectiv zborul 9307 cu destinaţia Frankfurt, a ieşit de pe pistă la ora 19.38" (20.38 ora României) în timpul manevrelor de aliniere pentru decolare, a declarat Guvernul într-un comunicat.
Potrivit directorului administraţiei navigaţiei aeriene, John Santurbano, avionul transporta 43 de persoane: 38 de pasageri şi cinci membri ai echipajului.
"Toţi pasagerii şi echipajul au fost evacuaţi fără răni", au asigurat autorităţile, fără a preciza motivul incidentului.
Potrivit unei surse aeroportuare, avionul ar fi alunecat pe o porţiune de polei.
Aeroportul a fost închis până la ora 21.45 (22.45 ora României) pentru a le permite serviciilor de intervenţie să îndepărteze de pe pistă avionul, care nu părea avariat.
Pasagerii au petrecut noaptea în Luxemburg şi vor pleca spre Frankfurt joi dimineaţa.
Celelalte zboruri au fost asigurate, au precizat autorităţile.
Un avion Boeing 737 al companiei naţionale luxemburgheze Luxair, cu 43 de persoane la bord, a ieşit de pe pistă înainte de decolare, miercuri seara, pe aeroportul din Luxemburg, fără ca cineva să fie rănit, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Avionul companiei aeriene Luxair, respectiv zborul 9307 cu destinaţia Frankfurt, a ieşit de pe pistă la ora 19.38" (20.38 ora României) în timpul manevrelor de aliniere pentru decolare, a declarat Guvernul într-un comunicat.
Potrivit directorului administraţiei navigaţiei aeriene, John Santurbano, avionul transporta 43 de persoane: 38 de pasageri şi cinci membri ai echipajului.
"Toţi pasagerii şi echipajul au fost evacuaţi fără răni"