Uniunea Europeana este o mare familie. Şi ca mai toate familiile, este disfuncţională.
Uniunea Europeana este o mare familie. Şi ca mai toate familiile, este disfuncţională. O mamă, Franţa, un tată, Germania şi peste 20 de copii. Aşa arată marea familie europeană. Copiii sunt foarte diferiţi. Unii liniştiţi şi puşi pe treabă - cum ar fi ţările nordice, alţii leneşi şi cheltuitori - băieţii bronzaţi din sud, un etern rebel - Marea Britanie, câţiva mai ascultători - Polonia, Slovenia, Cehia şi doi pui de cuci, paraşutaţi de soartă în cuibul UE - România şi Bulgaria.
Scopul UE este, ca să folosesc cuvinte dragi lui Nicolae Ceauşescu, „Pa-cea şi Prrros-pe-rrri-ta-tea!”. Pacea am început s-o percepem ca pe un dat, ca pe ceva normal, deşi balanţa are în continuare nevoie de reglaje fine. Europenii sunt vanitoşi, naţionalişti şi nu uită. În plus, ei nu sunt la fel de prosperi. Şi aici începe deranjul. În România, politica de înfăptuire a prosperităţii cu ajutorul UE, adică cu banii lor, este cel mai mare dezastru. Nu există un alt domeniu în care clasa politică să fi ratat în halul ăsta. Toţi, absolut toţi politicienii sunt vinovaţi. De la Adrian Năstase şi până la Victor Ponta, trecând prin guvernele Tăriceanu şi Boc, toţi s-au împiedicat în lăcomia şi prostia care au măcinat instituţiile responsabile de miliardele de euro puse sub nasul României.
Aşa că e de-a dreptul penibil vântuleţul euro-sceptic care anceput să adie. Neavând altceva mai bun de făcut sau, mai degrabă, nefiind în stare de altceva, Antonescu şi Ponta se comportă la Bucureşti cu o anumită superioritate vizavi de Bruxelles. Vrând cu tot dinadinsul să demonstreze că pot gândi autonom, ei pun la îndoială, nuanţează, răsucesc acţiunile Uniunii care devin în mâinile lor banale instrumente de răfuială internă.La Bruxelles, Ponta e mai mieluşel.
Traian Băsescu se comportă altfel. E pro. Are e
