Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agresorul elevului din Lipova a fost trimis în arest

Publicat in Glasul Aradului, joi 7 februarie 2013 ·

Pe principalul suspect în cazul agresiunii petrecute în liceul „Ata­nasie Marienescu” din Lipova nu îl aşteaptă zile prea bune. Pe baza probelor aduse de către procurori în faţa instanţei, judecătorii au decis să emită pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile. Totul după ce a lovit un tânăr nevinovat pe coridoarele liceului, în timpul unei pauze.

Acesta era şi o mai veche cu­noştinţă a oamenilor legii. Din acest motiv, în cursul zilei de ieri a fost trimis în judecată şi pentru o faptă petrecută mai demult. Mai exact, în luna mai a anului trecut, acesta a fost cercetat după ce a fost consi­derat suspect într-un caz de furt. Adică, într-un loc public, a forţat încuietoarea unui autoturism iar mai apoi a furat benzină. Nu ştim exact de ce a avut nevoie de ea dar cert este că după câteva zile a fost prins de un echipaj de poliţie rutieră la volanul unui autoturism Opel. Tras pe dreapta pentru control, au fost descoperite o serie de nereguli. La vremea acea, poliţiştii au spus ca a pus în circulaţie pe drumurile pu­blice un autoturism neînmatriculat şi fără a avea permis de conducere. În plus, în momentul în care a fost rugat să-i însoţească pe poliţişti la spital pentru recoltarea de probe biologice a refuzat.

Aşadar, tânărul urmează să fie prezentat din nou judecătorilor pentru a da explicaţii şi pentru aceste fapte.

Pe principalul suspect în cazul agresiunii petrecute în liceul „Ata­nasie Marienescu” din Lipova nu îl aşteaptă zile prea bune. Pe baza probelor aduse de către procurori în faţa instanţei, judecătorii au decis să emită pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile. Totul după ce a lovit un tânăr nevinovat pe coridoarele liceului, în timpul unei pauze.

Acesta era şi o mai veche cu­noştinţă a oamenilor legii. Din acest motiv, în cursul zilei de ie

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 31 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 48 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 41 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 32 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°