Investigaţia autorităţilor române privind plângerea sauditului Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri care reclamă deţinerea într-o închisoare CIA din România se află în faza actelor premergătoare, a comunicat, joi, pentru MEDIAFAX, Parchetul instanţe supreme.
"Cercetările continuă în dosarul constituit ca urmare a plângerii formulate de numitul Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri cauză aflată în faza actelor premergătoare. Alte informaţii nu pot fi furnizate la acest moment, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 12 lit. e din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicitatea acestora ar putea periclita bunul mers al anchetei", a comunicat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un răspuns la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.
În data de 29 mai 2012, avocatul lui al-Nashiri a înaintat în numele său o plângere penală procurorului general al României în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare.
În 20 iulie 2012, procurorul general a informat că plângerea a fost înregistrată, precum şi faptul că cercetările sunt într-un stadiu preliminar.
În 2 august 2012, Open Society Justice Initiative (Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă) a depus o reclamaţie în numele lui Abd al Rahim al Nashiri (47 de ani) împotriva României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg.
Abd al Rahim Hussayn Muhammad al Nashiri este reprezentat în faţa CEDO de către JA Goldston - avocat, membru al Baroului New York şi directorul executiv al Open Society Justice Initiative (OSJI), R. Skilbeck - avocat pledant, membru al Baroului Angliei şi Ţării Galilor şi director Litigii de OSJI, A. Singh - avocat, membru al Baroului New York şi ofiţer superior juridic la OSJI, şi, de asemenea, de N. Hollander - avocat, membr