Hoţi neidentificaţi au lăsat un tir fără niciun strop de motorină în rezervor, în timp ce şoferul dormea liniştit în cabină.
Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe timpul nopţii, pe când autotrenul era parcat la intersecţia străzilor DN 29 cu strada Şcolii din localitatea Plopeni, oraş Salcea, în zona destinată staţiei de autobuz, întrucât a suferit o avarie la sistemul de iluminare.
Conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani din municipiul Târgu Mureş, nu a auzit nimic din ceea ce s-a întâmplat, dormind în cabina autocamionului datorită oboselii accentuate acumulate în timpul drumului. Astfel, hoţii au lucrat nestingheriţi, golind rezervorul de 200 de litri de motorină, după care au tăiat şi prelata remorcii în încercarea de a fura şi din încărcătură, dar s-au răzgândit.
Valoarea prejudiciului este de circa 12 milioane lei vechi, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului. (A.D.)