Proiectul de lege potrivit căruia Regiunea Sud-Est - în care sunt incluse judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea - va avea reşedinţa în municipiul Brăila a dat naştere unor puternice tensiuni în interiorul USL. Disputa se duce între liberalul Sorin Frunzăverde şi social democratul Liviu Dragnea. Social democraţii ar fi, se pare, deranjaţi de faptul că nişte fiefuri PSD, precum Constanţa, Iaşi şi Piteşti nu sunt, în acest proiect de regionalizare, capitale de regiune. Reacţiile nu au întârziat să apară. Astfel, europarlamentarul Sebastian Bodu, originar din Constanţa, a publicat, ieri, pe pagina sa de Facebook, un comunicat de presă prin intermediul căruia îi solicită primarului Radu Mazăre „să îşi exercite influenţa politică în USL pentru a modifica proiectul de regionalizare a României, conform căruia reşedinţa Regiunii Sud-Est, cuprinzând judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea va fi municipiul Brăila". Eurodeputatul este de părere că „indiferent care au fost criteriile după care s-a făcut această desemnare, nu există niciun motiv economic, administrativ sau geo-politic pentru care reşedinţa să nu fie municipiul Constanţa, ci municipiul Brăila sau oricare alt municipiu de pe raza noii regiuni". În opinia constănţeanului, proiectul de lege „este pur şi simplu o bătaie de joc şi o insultă la adresa locuitorilor celui mai mare şi mai important oraş al regiunii". În această ordine de idei, Sebastian Bodu avertizează: „Dacă primarul Mazăre nu intervine pentru a modifica această decizie înjositoare, voi solicita public organizarea unui referendum local, astfel încât presiunea asupra primarului, singurul care poate propune organizarea referendumului, să vină chiar din partea constănţenilor". Europarlamentarul este şi ironic pe acest subiect, declarând că „primarul Constanţei, bucureştean fiind, nu prea e interesat de astfel de de