Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful de la Salvamont şi-a descoperit o nouă pasiune

Publicat in Impact in Gorj, vineri 8 februarie 2013 ·

Se împarte între două pasiuni, cea pentru munte şi cea pentru istorie, iar pe amândouă le urmează cu drag. Este vorba despre Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, care îşi va pune peste câteva luni semnătura pe primul său volum de carte.

De mic copil a fost atras de istorie, îşi începe povestea Sabin Cornoiu, iar anii l-au apropiat şi mai mult de viaţa şi istoria satului natal din comuna Teleşti, de oamenii locului şi de eroii de mai târziu. Pentru a scrie inspirat de istoria comunei sale, nu i-a fost niciodată prea greu. Nu a făcut decât să cunoască poveştile celor care au luptat pe front, spune Sabin Cornoiu, dar a făcut mult mai mult, a adus puţină bucurie şi mândrie familiilor unora dintre eroii pe care el i-a descoperit. Şeful Salvamont Gorj a mărturisit că a avut preocupări de colecţionar numismat din copilărie, iar motivaţia cărţii se leagă de un tablou vechi, pe care îl admira în biserică, amintind pe cei decedaţi în Primul Război Mondial şi pe care l-a restaurant. „Mi-a plăcut istoria, de mic copil a fost pasiunea mea, am fost colecţionar numismat, sunt în continuare, mi-a plăcut să cercetez. Totul a pornit de la tabloul din biserica din sat în care apăreau cei jertfiţi în Primul Război Mondial, printre care şi cei doi străbunici ai mei. Nu se mai înţelegea nimic, era vechi de 100 de ani şi m-am hotărât să îl refac, nu se mai înţelegea nimic. Am făcut cu ocazia asta şi un studiu al celor care luptaseră, am intrat în detalii şi mi-am dat seama că acei oameni simpli erau de fapt nişte mici eroi, plecaţi de acasă să îşi apere o palmă de pământ”, a declarat Sabin Cornoiu, scriitor. Cercetările extinse pentru manuscris l-au adus pe Sabin Cornoiu faţă în faţă cu nişte personaje reale. A descoperit 11 oameni din comuna sa care luptaseră în Revoluţia lui Tudor, până la ultimul dintre cei care au murit la Revoluţia din ’89. A devenit un adevărat documentaris

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 8 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°