Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ochiul bionic, un vis din ce în ce mai real pentru nevăzători

Publicat in Romania TV, joi 7 februarie 2013 ·

După numeroşi ani de cercetare, primul tip de ochi bionici din lume, realizat în SUA, a fost deja grefat unui număr de 60 de nevăzători din diferite părţi ale lumii, care au putut astfel să redobândească vederea parţială, conform AFP.

Dispozitivul denumit Argus 2, realizat de compania californiană Second Sight Medical Products, este compus din electrozi implantaţi în retină şi din ochelari dotaţi cu o cameră miniaturală, scrie agerpres.ro.

Deja aprobat de autorităţile europene, aceşti ochi bionici urmează să primească undă verde şi din partea autorităţilor americane pentru a putea fi comercializaţi.

Pacienţii care suferă de retinopatie pigmentară, o maladie genetică rară, care antrenează o degenerescenţă a celulelor fotoreceptoare ale retinei, îşi pot redobândi vederea graţie dispozitivului Argus 2. Numărul acestor persoane în SUA este estimat la 100.000.

Aceşti receptori transformă lumina captată de ochi în semnale electrochimice, transmise apoi spre creier prin intermediul nervului optic.

"Această proteză retiniană permite stimularea directă a nervului optic prin semnale video şi printr-o sarcină electrică transmisă fără fir, pe anumite frecvenţe, spre 60 de electrozi implantaţi în retină", a explicat Brian Mech, reprezentant al companiei Second Sight.

Cei 30 de pacienţi, cu vârsta între 28 şi 77 de ani, care au participat la testarea clinică a noilor ochi, erau complet orbi. Cu ajutorul noilor ochi bionici ei au redobândit o acuitate vizuală de 0,17/10 (10/10 este acuitatea vizuală perfectă), ceea ce le permite să distingă forme în alb şi negru, cum ar fi o persoană în cadrul uşii, fără a putea însă recunoaşte faţa.

"Rezultatele variază foarte mult de la un pacient la altul. Unii pacienţi au constatat doar o ameliorare uşoară, în timp ce alţii au putut citi titlurile scrise cu majuscule di

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Omagiul adus de trupa Direcția 5 lui Marius Keseri. Gestul făcut de membrii formației

Gandul acum 7 ore
Marius Keseri s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Anunțul trist a fost făcut astăzi de trupa Direcția 5, din care a făcut parte vreme de trei decenii. Colegii săi s-au gândit la el și i-au adus un ultim omagiu. Astfel, formația i-a dedicat u

Licitaţii - 9 octombrie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 20.10.2025, ora 12.00, licitaţie deschisă cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare, pentru vânzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.r

Premierul Ilie Bolojan - „Deciziile de astăzi ale Curții Constituționale ne permit să punem în aplicare încă două reforme importante“

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după decizile Curții Constituționale. Premierul a menționat că deciziile de astăzi ale Curții Constituționale permit punerea în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de st

Viitură în județul Tulcea, între localitățile Nifon și Hamcearca! Circulație restricționată pe drumul DJ 222A

Ziua Constanta acum 8 ore
În aceste momente, circulația rutieră pe drumul național DJ222A, între localitățile Nifon și Hamcearca, este restricționată ca urmare a producerii unei viituri pe carosabil. Potrivit ISU delta Tulcea, la fața locului se află Serviciul Voluntar pentr

O dublă a lui Mohamed Salah trimite Egiptul la Cupa Mondială din 2026

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala Egiptului s-a calificat miercuri la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după ce a învins Djibouti cu scorul de 3-0, la Casablanca. Este pentru a patra oară în istorie când Egiptul va particip

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum 13 ore
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Restricții de circulație din cauza codului roșu de ploi abundente

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricționări ale circulației rutiere ca urmare a codurilor de atenționare meteorologică pen

Premierul Ilie Bolojan, întrevedere cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație. Vizita oficialului european are loc în contextul negocierilor privind noua Politică Agricolă Comună și

Trump ar putea călători în Orientul Mijlociu la sfârșitul săptămânii: „Există o șansă foarte bună, negocierile decurg foarte bine”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că ar putea merge în Orientul Mijlociu la sfârșitul acestei săptămâni, adăugând că negocierile indirecte dintre Israel și Hamas sunt „foarte aproape” de un rezultat și „merg foarte bine”, potrivit The Gu

Fără „steak” sau „burger” vegetal. Parlamentul European interzice folosirea termenilor pentru produsele fără carne

Gandul acum 9 ore
Miercuri, 8 octombrie, Parlamentul European a adoptat un text care interzice folosirea unor termeni ca „steak”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Inițiativa, susținută de eurodeputații de dreapta, a fost aprobată cu 35

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/19°
Iasi
acum

12°
joi

10°/12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/18°