Un portret realizat de artistul italian Amedeo Modigliani, care o reprezintă pe ultima iubită a pictorului, Jeanne Hébuterne, a fost vândut cu suma de 26,9 milioane de lire sterline (42,3 milioane de dolari), la o licitaţie organizată de casa Christie's, astăzi, la Londra.
Portretul "Jeanne Hébuterne (Au chapeau)", muza şi amanta lui Modigliani din 1917 până în 1920, estimat la un preţ cuprins între 16 milioane de lire sterline şi 22 milioane de lire sterline, a fost vândut în cadrul acestei licitaţii de artă impresionistă şi modernă organizată de casa Christie's, , potrivit AFP, citat de Mediafax.
Tabloul a fost realizat cu puţin timp înainte de moartea lui Modigliani de tuberculoză, în ianuarie 1920, la vârsta de 35 de ani. La câteva zile după decesul pictorului, tânăra lui iubită, pe atunci în vârstă de 21 de ani, s-a sinucis, aruncându-se de la balconul clădirii în care locuia. Ea era însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului.
Tabloul se afla din 2006 în posesia unui colecţionar privat din New York, care îl achiziţionase cu 16,3 milioane de lire sterline. Pictura a făcut parte din prima retrospectivă consacrată artistului italiană, organizată la Bienala de la Veneţia din anul 1922.
Reprezentanţii casei Christie's nu au dezvăluit identitatea cumpărătorului acestui tablou, care o prezintă pe tânăra pictoriţă franceză purtând o pălărie neagră, pictată în maniera caracteristică a lui Modigliani, precizează Mediafax.
Întrucât Modigliani (1884-1920) a murit la o vârstă tânără fără să lase în urma sa prea multe tablouri, operele sale apar destul de rar la licitaţii şi trezesc de fiecare dată interesul colecţionarilor de artă.
Un tablou de Picasso: 11,4 milioane de dolari
În noiembrie 2010, tabloul său intitulat "La belle Romaine" (1917) a stabilit un record de preţ pentru artist, fiind vândut cu 68,9 milioane de dolari l