Deşi mitingul de susţinere a preotului Ioan Coste, programat pentru ieri, de la ora 16.00, pe platoul din faţa Prefecturii, a fost anulat, aproximativ 30 de persoane au venit, totuşi, în centru, mai mult din curiozitate decât pentru a protesta.
Pe o parte din cei prezenţi ieri pe platou i-am întâlnit şi în weekend-ul trecut la protestele de la Biserica ,,Sfântul Ştefan” din Brădet, dar au fost şi zălăuani care au venit ieri în centru din alte zone ale oraşului, pentru a vedea ce se întâmplă. Dintre cei care sâmbătă şi duminică protestau pentru menţinerea preotului Ioan Coste la Biserica din Brădet, unii au venit ieri pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de episcop şi Episcopie. „Nu mai avem nevoie de el. Vrea numai bani. Ce, la noi nu e criză?”, se întreba, retoric, una dintre femeile care au venit ieri pe platou.
Reamintim că la sfârşitul săptămânii trecute, sute de credincioşi de la Biserica ,,Sfântul Ştefan” din Brădet au protestat faţă de intenţia Episcopiei Sălajului de a-l transfera, disciplinar, pe preotul Ioan Coste la Biserica din Brebi. Protestele ar fi trebuit să continue, ieri, cu un mare miting pe platoul din centrul Zalăului, la care erau aşteptaţi mii de participanţi. Organizatorii mitingului au renunţat la manifestare şi au retras şi cererea de autorizare de la Primărie, după ce marţi, Episcopia Sălajului a anunţat că nu îl mai transferă pe preot, sancţionându-l doar prin retragerea unor grade onorifice.
Deşi mitingul de susţinere a preotului Ioan Coste, programat pentru ieri, de la ora 16.00, pe platoul din faţa Prefecturii, a fost anulat, aproximativ 30 de persoane au venit, totuşi, în centru, mai mult din curiozitate decât pentru a protesta.
Pe o parte din cei prezenţi ieri pe platou i-am întâlnit şi în weekend-ul trecut la protestele de la Biserica ,,Sfântul Ştefan” din Brădet, dar au fost şi zălăuani care au venit ier