(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 80, ianuarie 2013) (Jean Starobinski, L'Encre de la mélancholie, Paris, Seuil, 2012) Jean Starobinski face parte dintre acei rari intelectuali umanişti care parcă nu s-au născut în epoca noastră, grăbită, prea întoarsă către prezent. Născut în 1920 la Geneva, a obţinut o licenţă în Litere în 1942, după care s-a înscris la facultatea de Medicină; a urmat-o pînă la capăt, făcînd o specializare în psihiatrie şi lucrînd ca asistent în clinica universitară Cery. În acest timp, al studiilor medicale, Starobinski nu încetează să se afirme ca un istoric literar prestigios şi, deja, ca unul dintre spiritele directoare ale Întîlnirilor internaţionale de la Geneva (pe care le-a prezidat, mai tîrziu, între 1965 şi 1996). Starobinski însuşi spune că a făcut studii de medicină pentru a înţelege mai bine filozofia şi conotaţiile diverse ale textelor antice şi renascentiste care se referă la teme cum ar fi umorile, melancolia etc. Fiindcă filozofia, pînă la Descartes, este în întregime o terapie a sufletului, cum spune un alt cunoscător, Pierre Hadot. Ceea ce e remarcabil în demersul lui Starobinski este cît de în serios a luat însuşirea disciplinei psihiatriei, pe care a abandonat-o definitiv abia în 1958, cînd devenea o celebritate a istoriei literare prin analiza unor texte literaro-filozofice dificile - operele lui Montaigne, Diderot, Rousseau, Robert Burton (acest Montaigne englez, cu a sa Anatomie a melancoliei din 1621) ş.a. Scriitura lui Starobinski este plină de idei ingenioase, purtînd o erudiţie fără greş, cu o artă neîntrecută a citatului luminător. Influenţa psihanalizei - ideologia dominantă a epocii lui, s-ar putea spune - este netă, dar discretă, niciodată agresivă sau pedantă. În 2012 (a împlinit 92 de ani), Jean Starobinski a publicat trei cărţi, ediţii noi ale unor lucrări mai vechi, remaniate, aduse la zi. Două dintre ele reu