O poveste cât se poate de reală din România contemporană: un om de afaceri investește în 2009 o sumă considerabilă, peste șapte milioane de euro, pentru a construi de la zero, pe un teren viran, o fabrică. Sigur, business-man-ul avea și altă variantă, agreata de unii milionari autohtoni, și anume să țină banii la saltea sau prin nu știu ce conturi în afara țării. Și să trăiască în stil de belfer, ascuns de ochii lumii și departe de agitația provocată nu neaparat de utilajele din fabrică, ci de menținerea afacerii peste linia de plutire. Ei, bine, omul nostru a preferat să investească în locuri de muncă. Aproape 200. Și mai ales în producție. Lucru mare într-o economie mică, gâtuită de importatori și distribuitori, în care producătorii sunt aidoma oazelor din deșert. Adică o raritate…

Între timp, investitorul a trebuit să scoată, în repetate rânduri, diverse sume de bani din buzunar, pentru a rezolva felurite probleme de infrastructură care au apărut ca ciupercile după ploaie. Și și-a văzut în continuare de treabă, încheind contracte peste contracte cu parteneri din străinătate. Încăpățânat să câștige pariul pe care l-a pus cu propria-i persoană în 2009. Și parcă surd la vorbele politicienilor care se laudă, în general în campaniile electorale, că susțin investițiile care au ca efect înființarea de locuri de muncă…

2013. Omul nostru își tocește coatele într-un birou, calculând că în ultimul an fiscal a contribuit la buget cu 20 de miliarde de lei vechi. În schimb, n-a primit nimic de la autorități. Nici măcar un drum public de Doamne ajută, de acces la fabrică, o rușine în fața delegațiilor străine care vin în vizită lunar, de câteva ori…

Și dacă nu mă credeți, vă invit să vă convingeți singuri, mergând lângă fosta piață de vechituri, la granița dintre Sântana de Mureș și Târgu-Mureș. Ah, era să uit. Dacă a plouat cumva înainte, mai bin