Premierul Victor Ponta considera ca problema referitoare la Statutul deputatilor si senatorilor trebuia inchisa joi pentru a nu mai lasa loc la speculatii referitoare la privilegii care nu exista, potrivit Agerpres. Premierul si-a manifestat regretul fata de amanare si a apreciat totodata ca este in interesul parlamentarului care are un raport ANI privind incompatibilitatea sa ca in 15 zile sa-si lamureasca situatia.
Ponta a mai afirmat ca acolo unde sunt lucruri de reparat trebuie sa se repare, votul din plen fiind cel decisiv.
"Eu am sustinut punctul de vedere al d-lui Zgonea, m-a consultat, stiu, cred ca era foarte bine ca astazi sa inchidem aceasta discutie tocmai ca sa nu mai lasam demagogia sa functioneze, pentru ca nu am inteles care sunt marile privilegii. Insa, referitor strict la problema cu incompatibilitatea, mie mi s-a parut rational ca, daca ai un raport de la ANI prin care esti declarat incompatibil, sa fie interesul tau in 15 zile sa te duci sa contesti si sa castigi in instanta. Asta e. Colegii de la PNL au considerat altfel, eu sper sa se rezolve, pentru modul de reflectare al Parlamentului. Si faptul ca va lasa pe dvs. (presa - n.red.) sa jucati cartea asta a marilor privilegii, desigur nu le stim care sunt, dar suna bine... Cred ca astazi trebuia sa se inchida problema, imi pare rau ca nu s-a inchis", a declarat premierul, la Palatul Parlamentului.
Intrebat daca este pe pozitii diametral opuse in aceasta privinta cu PNL, Victor Ponta a raspuns afirmativ.
Ponta sustine ca s-a ajuns la acest lucru, pentru ca ceea ce s-a discutat anterior la comisiile de specialitate "n-a mai fost valabil si in plen".
"In comisii s-a votat asa cum era bine sa se voteze, in plen nu s-a votat. M-a deranjat incidentul. E amendamentul d-lui Chiuariu si e dreptul dansului sa-l sustina, dar nu e bine pentru Parlament