In privinta sculpturii, ca si a oricarui alt lucru vrednic de interes, circula o multime de prejudecati. Una dintre ele sugereaza ca aceasta ar fi destinata exclusiv uzului masculin, datorita elementelor de forta si energie presupuse. Intr-o atare perspectiva, dalta si ciocanul s-ar asorta mai curand cu asprimea mainilor musculoase, ferme, datatoare de impulsuri puternice, decat cu fragilitatea acelor palme in care pot fi citite semne ale delicatetii si sensibilitatii feminine. O alta prejudecata considera ca formele sculptate ar etala privitorilor doar o expresivitate frusta, rudimentara; piatra, lemnul sau metalul „ingreuneaza" ideea sau o sufoca prin propria materialitate. Ambele clisee pot fi lesne contrazise, iar dovezile nu trebuie cautate in vreun capat de lume, ci in chiar imediata noastra proximitate... Specializata in sculptura la Universitatea de Arte „G.Enescu", masteranda si doctoranda a acesteia, Ana Maria Negara (n. 1984, la Braila) demonstreaza convingator ca in sculptura de astazi relevanta robustetii fizice este doar facultativa, fiind surclasata decisiv de atuurile imaginatiei si inteligentei, daca sunt strunite in directie creativa. Chiar si asa, artistei nu-i sunt defel straine tehnicile „barbatesti" de lucru (cele care o ajuta sa ciopleasca ori sa modeleze lemnul, metalul, marmura sau granitul), cum nici priceperea asamblarii instalatiilor complexe, de factura abstract-conceptuala. Imbina, asadar, mestesugul clasic al prelucrarii materialelor brute, cu elemente de compozitie specifice neo-avangardelor occidentale. Preocupata de simbolism si mitologie, de esoterism si magie, de geometriile ascunse si catoptrica (ramura a opticii care studiaza reflexiile de lumina), Ana Maria Negara traieste inca fervoarea documentarii si acumularilor de tot felul - indicii ale seriozitatii si bunei pozitionari profesionale. Pare influentata de cativa din sculptor