După ce, zilele trecute, magistraţii Tribunalului Suceava au decis arestarea preventivă a trei inculpaţi în rețeaua anihilată la începutul acestei săptămâni, sub acuzația de contrabandă cu ţigări cu un prejudiciu de 1.100.000 de dolari SUA, ieri, judecătorii aceleiași instanţe au hotărât să emită mandate de arestare în lipsă şi pe numele altor şase inculpaţi.
În acest dosar, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava au cerut iniţial arestarea a nouă indivizi, dintre care doar trei au ajuns în celulele de la subsolul poliţiei judeţene: Ionel Pătrăucean (23 de ani), din municipiul Rădăuţi, Vasile Hriţcu (37 de ani), din Dumbrăveni, şi Dumitru Daniel Pandele (20 de ani), din oraşul ieşean Târgu Frumos.
Restul au primit interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu (Nelu Ilie Ursaciuc - 21 de ani, din comuna Straja, Ilie Pauliuc - 51 de ani, din comuna Brodina, Arcadie Antimie - 42 de ani, din municipiul Rădăuţi, şi Gheorghe Sturzu - 52 de ani, din oraşul Gura Humorului, acesta din urmă fost poliţist) şi interdicţia de a părăsi ţara (Constantin Florin Pruteanu - 33 de ani, din municipiul Rădăuţi, şi Petru Ioan Bahan - 22 de ani, din Nisipitu - Ulma).
Procurorii DIICOT au făcut recurs împotriva deciziei judecătorilor de a-i lăsa în libertate pe cei şase învinuiţi, o decizie definitivă urmând a fi dată în aceste zile de Curtea de Apel Suceava.
Anchetatorii au cerut arestarea în lipsă a altor opt persoane, care nu au fost găsite la domiciliu. E vorba despre Petru Zenovei Polenciuc (22 de ani) şi Amar Dănuţ Ziub (36 de ani), din Brodina, acesta din urmă fost poliţist de frontieră, Mihai Mirel Simota (27 de ani) - fiul unor oameni de afaceri din Rădăuţi, Nicolai Tcaciuc (20 de ani), din Ulma, şi cetăţenii ucraineni Valerii Bogdanov (38 de ani), Kostyantyn Mytsak (32 de ani), Genadii Shotro