Un roman englezesc, dar care lesne ar intra în competiţia celor mai bune lucrări de gen româneşti apărute în anii din urmă, poate fi considerat Pictorul fără glas (Editura Nemira, 2012, traducerea din engleză, foarte bună, realizată de Iris Manuela Gâtlan-Anghel, nume nou în branşă) al scriitoarei Georgina Harding. Autoare total necunoscută nouă pînă astăzi, de reţinut de acum înainte. Titlul original – Painter of Silence (apariţie din 2012 – editorul român s-a mişcat extrem de iute) – este mai apropiat de realitatea naraţiunii. Topos şi epos românesc, un roman fals istoric, psihologic, o poveste despre destinul unui om, dar şi despre lumea românească a primei jumătăţi a secolului al XX-lea. Prin personajul central, un tînăr cu deficienţe severe (Augustin este surdomut), autoarea redă lumea în care personajul a supravieţuit prin imagini. El desenează, cei din jur sînt îndemnaţi să descifreze şi să desluşească tragediile istoriei. Dramele individuale se ţin lanţ, istoria îşi face de cap. Ce este remarcabil în scriitura autoarei – aflată la al treilea roman, dar abia acum ajunsă la notorietate, aflîndu-se pe lista scurtă la Orange Prize for Fiction pe 2012 – este amestecul de acurateţe, de sensibilitate şi de căldură în prezentarea lumii româneşti. Nimic nu este îngroşat sau caricaturizat: documentare riguroasă, dar şi un anume feeling pentru România, pe care Georgina Harding a traversat-o cu bicicleta în 1988. Thomas Hardy şi Turgheniev se regăsesc în fraza şi în atmosfera romanului. O carte de mare valoare literară, aş zice eu, aşezînd-o lîngă Lecţia de limbă moartă a lui Kuśniewicz, Cînd ne vom întoarce de Radu Mareş şi Ploile amare, romanul lui Alexandru Vlad. În opinia mea, literatura română s-a îmbogăţit cu această carte scrisă direct în limba engleză. ICR nu va mai trebui să cheltuiască bani pentru traducerea ei.

Dacă Georgina Harding era o necunosc