O masă dreptunghiulară de lemn pe care tronează un crucifix, un sfeşnic de alamă înconjurat de câteva statuete cu îngeraşi, şase scaune şi un clopot - iată toată recuzita pe care regizorul şi scenograful Laurian Oniga şi-a ales-o pentru a monta pe scena Teatrului Naţional din Cluj celebrul Tartuffe. Mă grăbesc să fac precizarea că, în acest caz, sintagma consacrată în lumea teatrului, pe scena, este oarecum exagerată. Spectacolul despre care vreau să spun câteva cuvinte, prima premieră a lui 2013, a fost montat nu în Sala Mare a prestigioasei instituţii clujene, ci la subsol, în micul studio Euphorion, acolo unde, de regulă, prind viaţă one-man/ women show-urile sau spectacolele experiment. Dar, de ce nu, până la urmă şi această transpunere scenică a textului lui Molière poate fi considerată un experiment.

În primul rând, datorită caracterului său minimalist pe care îl evocam la începutul acestor rânduri. Fără decoruri, dar cu bogate şi expresive costume de epocă, în subtil contrast cu austeritatea ansamblului, şi cu un discret joc de lumini, tot greul spectacolului rămâne în seama actorilor, care joacă la numai doi metri de spectatori. Regizorul fructifică inspirat acest dezavantaj / avantaj, spectacolul devenind în anumite secvenţe ale sale…interactiv, ca în secvenţa finală, a tulburătorului monolog al lui Tartuffe. În aceste condiţii, pe prim plan se află textul lui Molière, care poate fi savurat în toate detaliile sale.

Pe de altă parte, regizorul încearcă să demonstreze că Tartuffe sau Impostorul nu esteo comedie nevinovată, potenţând fiorul dramatic al textului şi subliniind ideea actualităţii lumii lui Molière. Iată-l, de pildă, pe Monsieur Loyal, mâna dreaptă a lui Tartuffe. În viziunea lui Laurian Oniga, Loyal este un nemilos executor judecătoresc din zilele noastre. Cruzimea exercitată nu prin urlete, ci prin linişte ameninţătoare este mult m