Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciupe e aşteptat cu scuze după ce i-a insultat pe iniţiatorii proiectului „Salvăm Teatrul Hirschl”

Publicat in Glasul Aradului, vineri 8 februarie 2013 ·

Spiritele s-au încins între reprezentanţii Mişcării Arădene şi consilierul local Ionel Ciupe, după ce acesta din urmă i-a insultat pe iniţiatorii proiectului „Salvăm Teatrul Hirschl”pretinzând că respectiva iniţiativă îi aparţine.

O declaraţie legată de iniţiativa privind salvarea Teatrului Vechi dată publicităţii zilele trecute de liberalul Ionel Ciupe a declanţat un veritabil război între consilerul local şi reprezentanţii Academiei Arădene de Lideri. „În data de 15, respectiv 16 ianuarie 2013 am iniţiat şi depus un proiect de hotărâre care vizează achiziţiona­rea, reabilitarea şi renovarea clădirii Teatrului Vechi Arad, după care ar urma introducerea în circuitul cultural, turistic şi naţional al acesteia. Constatam zilele acestea că există interes şi emulaţie faţă de viaţa culturală din Arad şi mă refer aici tot la clădirea Teatrului Vechi. Spre surprinderea mea, în data de 21 ianuarie 2013, la o săptămână după ce am depus proiectul pentru achiziţionarea clădirii Teatrului Vechi din Arad, a apărut domnul primar Falcă într-o emisiune TV şi anunţa că domnia sa va iniţia un proiect ce vizează cumpărarea Teatrului Vechi. Şi ca să nu îl lase singur pe primarul Falcă, domnul vice­- primar L. Bognar anunţa şi domnia sa, după câteva zile, că va demara un proiect cu privire la «recuperarea» şi «integrarea» în circuitul valorilor culturii europene a Teatrului Vechi (Casa Hirschl). Ideea a fost preluată imediat şi de Mişcarea Arădeană, care declanşează acţiunea civică: «Salvăm Teatrul Hirschl».Acţiuni lăudabile pentru dânşii, dar din păcate fabricate prin furt şi dezinformare. Şi asta pentru că, atât primarul Falcă, cât şi vicele Bognar anunţă acest proiect după data de 21 ianuarie 2013, amândoi ştiind foarte bine că eu am depus acest proiect cu aproximativ o săptămână înainte, în ziua celebrării a 163 de ani de la naşterea marelui poet al neamului Mihai Eminescu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 22 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 37 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum o ora
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum o ora
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum o ora
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°