Dan Mircea Cipariu este un poet cu state de serviciu încă din anii ’90, de când s-a afirmat, în crescendo, de o manieră lipsită de echivoc, şi ca un promotor şi animator cultural de forţă.

Partea cea mai vizibilă a personalităţii sale e, aşadar, una publică. În pofida acestui fapt, poezia sa revelează o faţetă profundă, meditativă, ce poate surprinde – detaşarea de acest element public şi afirmarea faptului că omul trăieşte, sub cupola civilizaţiei obligatorii, compulsive, un exil interior. În recentul său volum, Singurătatea vine pe facebook, Ed. Tracus Arte, 2012, el încearcă un experiment poetic complex, printr-un lirism ce pune în valoare lupta cu elementul acaparator al civilizaţiei, pe care-l acceptă doar ca pe un instrument de lucru, afirmând totodată faptul că latura profundă a omului, cea spirituală, nu poate fi voalată complet: „instrumentele mele de scris duc spre acelaşi drum:/ cunoaşterea de sine ca o călătorie prin infern” (scrisoarea I); eul liric rămânând calm („eu sunt un vis de purificare” – facebook dreams (IX)), simplu martor al zvârcolirii energetice, el însuşi consonant cu aspiraţia spre luminozitatea proprie naturii sale veritabile: „totul se resetează până când geneza devine final/ şi invers/ o electricitate din care va ieşi un singur suflet care va cere/ lumină şi iubire/ devenire şi magnetism// stau în programul de reîncărcat viaţa” (scrisoarea a IV-a); „trăiesc tot mai mlt/ într-un timp/ vegetal/ daparte de gândirea devoratoare” (scrisoarea a VII-a (de Crăciun)). Adevărata viaţă este aceea contemplativă, ce socoteşte faptele abia nişte vise ce trebuie date la o parte, în favoarea unei „clipe de răgaz cu mine însumi” (facebook dreams (VII)). Viaţa adevărată este o scoatere din statistică şi din „ademenire” (scrisoarea a VIII-a (de Anul Nou)).

Într-o lume fatalmente statistică, în care este silit să se manifeste, stabilind