Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente.

Manipularea Arhivei Securităţii, Iaşi,

Edit. Polirom, 2013, 304 p.

Într-un număr recent (658/25 ianuarie 2013), revista „Observator cultural“ acordă câteva pagini unei discuţii pe marginea studiului lui Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii. Fără să pun la îndoială calitatea contribuţiilor (pertinente, de altfel) semnate de Iulia Popovici, Victor Rizescu şi Ovidiu Şimonca, mă întreb cum se poate dezbate o asemenea carte.

Căci, după mine, o atare acţiune implică automat formularea unor amendamente, chiar binevoitoare şi chiar, cu un termen prăfuit, constructive. Or, cartea lui Gabriel Andreescu nu prea lasă loc de asemenea completări. Nici sub raport informaţional (cercetarea întreprinsă de el în Arhivele CNSAS fiind, cel puţin pentru cazurile tratate aici, exhaustivă), nici sub raportul argumentării (autorul dovedind o fineţe logică aproape imposibil de contracarat şi un extraordinar simţ al nuanţelor), nici, în sfârşit, sub raport moral (cele câteva accese polemice neavând nimic nerezonabil şi rămânând în permanenţă străine de orice eventuală suspiciune de parti-pris). La o primă vedere, demersul e, pur şi simplu, convingător.

Gabriel Andreescu a investigat minuţios o serie de cazuri de colaboraţionism, real sau presupus, cu Securitatea (Adrian Marino, Constantin Noica, Nicolae Balotă, Alexandru Paleologu, Mihnea Berindei, Mihai Botez, Nicolae Breban) din spaţiul cultural (sau numai tangenţial cultural) românesc. Prima constatare, de bun-simţ, e aceea că până acum notorietatea celor implicaţi şi tonul ridicat al acuzelor a cam ţinut loc de dovezi. Înaintea lui Gabriel Andreescu, puţini sunt cei care au studiat aceste arhive (cele mai multe dintre „demascări” făcându-se prin supralicitarea citatelor incomplete şi, inerent, prin rom