Procurorii focşăneni au trimis în judecată cinci persoane, în două dosare diferite, acuzate că au tăiat ilegal material lemnos şi l-au sustras. Patru dintre acuzaţi sunt trimişi în judecată în cadrul unui singur dosar, respectiv Florentin B., de 46 de ani, Valentin M., de 22 de ani, Dorina B., de 19 ani, şi I. B., de 17 ani. Toţi patru sunt acuzaţi de tăiere şi sustragere de material lemnos. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 31 iulie, cei patru s-ar fi sfătuit cum să acţioneze. În timpul nopţii s-ar fi deplasat cu două căruţe, cu două fierăstraie şi două topoare şi au tăiat un stejar pe care l-au fasonat. Au fost depistaţi de pădurari, care au confiscat lemnul şi l-au predat părţii vătămate. Prejudiciul a fost calculat la 1.331 de lei. Florentin mai are un dosar pe rolul Judecătoriei Focşani în care este judecat pentru fapte similare.
Cel de-al doilea dosar privind infracţiuni silvice, trimis la instanţă de procurori, este cel al lui Gicu B., de 41 de ani, din Poiana Cristei. Potrivit anchetatorilor, pe 20 noiembrie 2011, omul ar fi tăiat patru arbori de la Ocolul Silvic Focşani, respectiv trei salcâmi şi un fag. Gicu ar fi fost găsit în pădure, chiar în timp ce încărca materialul lemnos în căruţă. În faţa anchetatorilor omul a recunoscut fapta şi a declarat că intenţiona să vândă lemnul. Prejudiciul a fost calculat la 1.014 lei.
Procurorii focşăneni au trimis în judecată cinci persoane, în două dosare diferite, acuzate că au tăiat ilegal material lemnos şi l-au sustras. Patru dintre acuzaţi sunt trimişi în judecată în cadrul unui singur dosar, respectiv Florentin B., de 46 de ani, Valentin M., de 22 de ani, Dorina B., de 19 ani, şi I. B., de 17 ani. Toţi patru sunt acuzaţi de tăiere şi sustragere de material lemnos. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 31 iulie, cei patru s-ar fi sfătuit