Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea incredibilă a portăriței din Rwanda: “Dacă mă întorc acasă, voi fi ucisă”

Publicat in Press Alert, vineri 8 februarie 2013 ·

Alături de jucătoarele legitimate la echipa de fotbal feminin CFR se pregătește din toamnă și o portăriță venită de pe tărâmul leoparzilor adevărați. Născută în Rwanda, Francine Nziyonsenga are 27 de ani și a evoluat pentru naționala țării natale, cu care a jucat contra Germaniei. Francine a apătrat și poarta Congoului. Și-a găsit acum o nouă echipă, la mii de kilometri depărtare de continentul african, iar antrenorii fetelor se bazează pe experiența fetei pentru a-și îndeplini obiectivul visat, titlul național și participarea în grupele Ligii Campionilor. Pe lângă originea exotică, fata ascunde însă o poveste de viață sumbră, într-o țară în care generații întregi s-au născut și au murit în vreme de război.

Francine a ajuns în România ca refugiat politic, din cauza persecuțiilor din țara sa natală. Portărița a venit în Timișoara în 29 august 2012 și încearcă acum să se stabilească definitiv în România, iar cei de la echipa feroviară o văd ca pe o soluție importantă pentru postul de portar. Rwandeza a locuit inițial la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență. Viața ei s-a schimbat atunci când, prin intermediul Asociației Generația Tânără România (GTR), a ajuns la porțile clubului de la Gara Mare. De atunci, Francine se antrenează printre ”leoparde”, fără a putea juca însă. În tur, din lipsa unei portărițe de meserie, antrenorul Florin Bugar a fost nevoit să joace cu jucătoare de câmp în poartă, iar în meciul cu Olimpia Cluj de pe terenul ardelencelor, acest lucru i-a costat 9 goluri. Din nefericire, statutul special al africancei, alături de șicanele regimului politic din Rwanda, fac ca legitimare fotbalistei de culoare să fie din ce în ce mai anevoioasă. Deoarece este liberă de contract, rwandeza poate fi legitimată și după reînceperea campionatului din 24 februarie, dar oficialii vor neapărat să o poată folosi înainte de meciurile din play-off, care va înce

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 23 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 8 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 10 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 9 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°