Adâncirea integrării zonei euro, fără participarea celorlalte state membre ale UE, generează o nouă periferie europeană. Statele ca şi excluse mai pot încă reintra în joc.
Material scris de Oana Popescu şi publicat în FP România nr. 31, iarna 2012
Pentru prima oară în mulţi ani, flancurile cele mai vulnerabile ale UE şi NATO sunt, în acelaşi timp, slăbite interior şi ameninţate din exterior.
Statele sudice luptă cu criza economică şi cu tulburări sociale. Orientul Mijlociu continuă să explodeze, iar Turcia se îndepărtează de UE şi pe măsură ce este atrasă în situaţii regionale din ce în ce mai complicate. Balcanii simt diminuarea interesului Uniunii pentru extindere, ceea ce acutizează conflictele etnice nerezolvate şi stagnarea economică din regiune.
Membrii estici, dependenţi de starea economiei europene, suferă din cauza măsurilor de austeritate din Vest. Pe acest fond, se nasc noi naţionalisme, populisme şi regrese democratice. Între timp, Rusia presează din ce în ce mai agresiv statele vecine, care sunt din ce în ce mai vulnerabile: Ucraina, întoarsă la perioada Kuchma după ultimul scrutin; Georgia, cu un partid excentric la guvernare; Republica Moldova ar fi un succes major al UE, prin comparaţie, dar tocmai asta o face o ţintă predilectă a Moscovei, prea puţin dispusă să-şi vadă cumva diminuată sfera de influenţă.
Categorii de membri
Pe lângă toate acestea, noii membri ai UE, afectaţi direct de acest context, se găsesc într-o situaţie dificilă şi în alt plan. Viitorul UE stă, în mod clar, în realizarea unei adevărate uniuni politice – în primă fază, aceasta se face poate prin adâncirea integrării zonei euro, dar fără extindere la restul Uniunii. Ceea ce generează deja o nouă periferie europeană, exclusă de facto de la masa deciziilor.
Pentru România, asta înseamnă pierderea principalului câştig avut o dată cu aderare
